Cea de-a VI-a ediție a Conferinței Internaționale de Istorie „Acta Historica Civitatis Lugosiensis” are loc în perioada 18-20 septembrie 2026, la Lugoj. Evenimentul este organizat de Centrul de Studii Interdisciplinare…
Categorie: Învăţământ
Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea. Publicul poate vizita laboratoare și centre de cercetare
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, prin care publicul este invitat să descopere proiectele, tehnologiile și activitatea de cercetare desfășurată…
IȘJ Bihor a stabilit conducerea școlilor pentru anul școlar 2026-2027. 245 de funcții, ocupate prin detașare
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a finalizat procedurile de ocupare, prin detașare în interesul învățământului, a funcțiilor de conducere vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2026-2027.…
A murit profesorul universitar emerit Teodor Leuca. A dedicat 48 de ani Universității din Oradea
Profesorul universitar emerit Teodor Leuca, una dintre personalitățile importante ale Universității din Oradea și ale domeniului Ingineriei electrice, a murit la vârsta de 75 de ani. Născut în județul Bihor,…
13 elevi din Oradea, afectați de o toxiinfecție alimentară după un sejur la Vadu Crișului. Pensiunea a fost amendată cu 25.000 de lei
Un focar colectiv de toxiinfecție alimentară a fost identificat la un grup de elevi din Oradea care au fost cazați, în perioada 9–11 septembrie, la o pensiune din Vadu Crișului.…
129 de copii din Oradea și Bihor au primit ghiozdane echipate pentru noul an școlar
129 de copii din Oradea și județul Bihor au început noul an școlar cu ghiozdane complet echipate cu rechizite, în cadrul campaniei „Ajută un copil să meargă la școală”, derulată…
Elevii de clasa a V-a și a IX-a din Bihor, testați în aceeași perioadă. ISJ a stabilit calendarul evaluărilor inițiale
Elevii care încep în această toamnă clasele a V-a și a IX-a din județul Bihor vor susține, în perioada 14–18 septembrie, o testare inițială unică, organizată la nivel județean. Evaluările…
Peste 500 de locuri libere în grădinițele de stat din Bihor. Câte sunt disponibile în Oradea
Părinții care nu au reușit încă să își înscrie copiii la grădiniță mai au la dispoziție sute de locuri în unitățile de învățământ preșcolar de stat din Bihor. În Oradea…
Conducerea Primăriei Oradea, la festivitățile de început de an școlar. Aproape 90 de milioane de euro, investiți în educație
Noul an școlar a început la Oradea cu mesaje de încurajare pentru elevi și profesori din partea conducerii administrației locale. Primarul Florin Birta, viceprimarul Teofil Filimon și city managerul Sebastian…
Specialist în inteligență artificială la Jaguar Land Rover, la Universitatea din Oradea: Paula Palade a vorbit despre tehnologiile care vor schimba industria
Universitatea din Oradea a găzduit un workshop dedicat transferului tehnologic, inteligenței artificiale și viitorului industriei, având-o ca protagonistă pe lect. univ. dr. Paula Palade, specialist în AI Ethics & Safety…
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” la muzeele din Oradea. Ce activități au pregătit pentru elevi
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal a pregătit un program special pentru elevii care participă la „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. În perioada 8-18 septembrie, copiii pot lua parte…
Abonamentele OTL pentru elevii din Oradea au fost încărcate automat pentru noul an școlar
Elevii din Oradea beneficiază și în anul școlar 2026/2027 de gratuitate la transportul public. OTL anunță că abonamentele au fost încărcate automat, cu începere de la 1 septembrie. Oradea Transport…
Peste 300 de clădiri de școli și grădinițe, controlate de pompierii bihoreni. Au fost date amenzi de peste 114.000 de lei
Pompierii bihoreni au intensificat controalele și acțiunile de prevenire în unitățile de învățământ înaintea noului an școlar. De la începutul anului și până în prezent, inspectorii ISU Bihor au verificat…
Peste 600 de polițiști, mobilizați în Bihor la începutul anului școlar. 55 de fapte penale, înregistrate în școli anul trecut
Peste 600 de polițiști din Bihor vor fi mobilizați luni, 7 septembrie, în zona unităților de învățământ din județ, odată cu începerea noului an școlar. Polițiștii de ordine publică, rutieră,…
Toate școlile și grădinițele din Oradea, dotate cu mobilier și echipamente digitale prin PNRR. Investiția depășește 75 de milioane de lei
Școlile, liceele și grădinițele din Oradea intră în noul an școlar cu mobilier nou, echipamente digitale și laboratoare modernizate, în urma unui proiect finanțat integral prin PNRR. Primăria Oradea anunță…
Oradea încheie proiectele PNRR: 39 de investiții, în valoare de 160 de milioane de euro. Aproape 90 de milioane au mers către școli
Municipiul Oradea anunță finalizarea tuturor celor 39 de proiecte finanțate prin PNRR, până la termenul-limită de 31 august 2026. Valoarea totală a investițiilor ajunge la aproximativ 160 de milioane de…
Campus Oradea, școala de meserii din Bihor: 360 de elevi și 116 studenți au primit burse. Prima generație a absolvit
Campus Oradea, proiectul de învățământ dual construit de Consiliul Județean Bihor, a ajuns la finalul celor trei ani de implementare. Campusul este funcțional, prima generație de elevi a absolvit, iar…




