Consiliul local Oradea a aprobat în ședința de joi, 31 martie, o inițiativă a grupului UDMR: programul de control al stării de sănătate a copiilor din clasele I și a V-a. Având un buget de 110.000 lei, proiectul își propune să consulte 3.614 elevi din 30 de unități de învățământ orădene. Acțiunea va debuta luni, 4 aprilie și va consta în patru investigații medicale: hemoleucogramă, examen coproparazitologic, examen oftalmologic și audiogramă. Primele școli vizate, conform planning-ului anexat proiectului de hotărâre care a fost aprobat în unanimitate de către aleșii locali, este Școala „Dacia” (în zilele de 4 și 5 aprilie). Urmează apoi Liceul de Artă (6 aprilie) și Școala „Oltea Doamna” (8 aprilie). Documentația aferentă prevede că părinților ar fi trebuit să li se solicite acordul pentru participarea copiilor lor la acest program de screening (prin cabinetele medicale școlare aflate sub tutela Administrației Sociale Comunitare Oradea), dar și că „părinții și-au dat acordul pentru participarea copiilor la program”. Potrivit informațiilor bihorstiri.ro, în mai multe școli nu s-a auzit de această idee a administrației locale, iar în contextul în care proiectul e programat să demareze efectiv în data de 4 aprilie, s-ar putea ca unii copii să fie supuși acestui control fără ca părinții să fi fost de acord. Totodată, există cazuri de unități de învățământ în care, în urmă cu aproximativ o lună de zile, au fost distribuiți fluturași în care părinții au fost întrebați dacă ar fi de acord să își lase copiii verificați, dar fără să se specifice exact modul și unitatea sanitară care ar urma să facă acest screening. Intenția Municipalității este ca recoltarea probelor biologice să aibă loc în perioada 4 aprilie (luni) – 15 iunie. În cazul școlilor în care nu există cabinet medical, se prevede ca elevii din grupurile țintă să fie transportați cu autovehicule ale OTL până la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, în perioada 16 – 27 mai. Pentru mai multe amănunte, dar și pentru lista cu programarea pe zile a școlilor, accesați acest link.