CSM Oradea revine acasă după trei săptămâni! Roș-albaștrii primesc vizita Timișoarei, sâmbătă, la Oradea Arena

CSM CSU Raiffeisen Oradea revine în fața propriilor suporteri după o perioadă în care a disputat patru partide consecutive în deplasare. Baschetbaliștii orădeni vor întâlni sâmbătă, 14 noiembrie, formația SCM Politehnica Timișoara, într-un meci din etapa a șaptea a Ligii Naționale de baschet masculin.

Partida este programată de la ora 17:00, în Oradea Arena, și reprezintă prima apariție a roș-albaștrilor pe teren propriu după exact trei săptămâni. Elevii lui Mikko Riipinen își doresc să revină cu o victorie în fața propriilor suporteri, mai ales că au nevoie de puncte pentru a-și îmbunătăți situația din campionatul intern.

Orădenii vin după o serie de patru meciuri disputate în deplasare, în care au obținut două victorii și au suferit două înfrângeri. Cel mai recent rezultat pozitiv a fost consemnat în FIBA Europe Cup, unde CSM a ajuns la patru victorii și continuă lupta pentru calificarea în faza TOP 16.

În Liga Națională, formația bihoreană are un bilanț de trei victorii și două înfrângeri, astfel că un succes în confruntarea cu Timișoara ar fi important pentru redresarea parcursului intern.

Timișoara vine după două înfrângeri consecutive

Nici adversara orădenilor nu traversează cea mai bună perioadă. SCM Politehnica Timișoara are două victorii și patru înfrângeri în actuala ediție de campionat și vine la Oradea după două rezultate negative consecutive.

Bănățenii au avut parte de mai multe confruntări echilibrate în acest sezon, însă nu au reușit să transforme toate aceste prestații în victorii. La ultima apariție, echipa pregătită de Dragan Petricevic a fost învinsă categoric de CSU Sibiu, chiar pe teren propriu.

Printre cei mai periculoși jucători ai formației timișorene se numără Skyler Flatten, Trendon Hankerson și Walter Cabral Bueriberi. De asemenea, în lotul echipei de pe Bega se regăsesc mai mulți jucători care au evoluat în trecut pentru CSM Oradea: Strahinja Jovanovic, Cătălin Baciu și Laci Lazar, ultimul fiind actualul căpitan al formației bănățene.

Oradea domină confruntările directe

Istoricul recent al duelurilor dintre cele două formații este favorabil echipei bihorene. CSM Oradea a câștigat 20 dintre ultimele 22 de confruntări directe disputate în Liga Națională, iar ultimele opt întâlniri cu formația timișoreană s-au încheiat cu victoria roș-albaștrilor.

Chiar dacă statistica este de partea gazdelor, meciul de sâmbătă se anunță unul în care concentrarea și prospețimea fizică pot face diferența. După programul încărcat din ultima perioadă, orădenii vor trebui să gestioneze atent efortul și să intre cât mai bine pregătiți în confruntarea cu bănățenii.

Timișoara poate pune probleme în zona de trei secunde, însă viteza de joc și avantajul terenului propriu pot reprezenta atuuri importante pentru CSM Oradea.

Suporterii sunt așteptați la Oradea Arena

Confruntarea dintre CSM CSU Raiffeisen Oradea și SCM Politehnica Timișoara se dispută sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 17:00, la Oradea Arena, în cadrul etapei a șaptea a Ligii Naționale de baschet masculin.

Biletele pot fi achiziționate online de pe platforma clubului, la această adresă. Abonamentele sunt valabile pentru această partidă.

Meciul va putea fi urmărit și în direct la Digi Sport 2.

Distribuie