Elevii din Bihor vor putea afla gratuit ce liceu și ce meserie li se potrivesc. Se înființează un centru specializat la Oradea

Un centru de orientare școlară și profesională, în care mii de elevi din Bihor vor putea descoperi ce aptitudini au și ce meserii li s-ar potrivi, va fi înființat la Oradea. Consiliul Județean Bihor a semnat contractul de finanțare pentru acest proiect, care va permite testarea și consilierea gratuită a 3.750 de elevi de gimnaziu în fiecare an.

Noul Centru Județean de Orientare Școlară și Profesională va veni în sprijinul copiilor care se pregătesc să treacă de la gimnaziu la liceu și care trebuie să decidă ce profil educațional să urmeze. Prin intermediul unor teste specializate și al ședințelor de consiliere individuală, elevii vor putea afla care sunt domeniile în care au cele mai bune aptitudini.

Vor avea prioritate elevii de clasa a VIII-a, aflați în perioada în care trebuie să își aleagă liceul. Fiecare participant va primi un raport personalizat de orientare, pe baza căruia va putea discuta împreună cu părinții despre liceul, profilul sau direcția profesională potrivită. Participarea la evaluări va fi gratuită și nu va avea caracter obligatoriu.

Pentru copiii care locuiesc în zonele mai îndepărtate ale județului, transportul până la centrul din Oradea va putea fi asigurat cu ajutorul microbuzelor școlare.

Investiție de aproape 5 milioane de lei, cu fonduri europene

Contractul de finanțare a fost semnat de Consiliul Județean Bihor cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Proiectul are o valoare totală de 4.955.481,98 lei, din care 4.796.915,25 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Contribuția europeană este de 2.447.405,75 lei, iar bugetul național participă cu 2.349.509,50 lei. Consiliul Județean Bihor va asigura o contribuție proprie de 158.566,73 lei.

Banii sunt alocați prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul priorității „O regiune educată”.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, consideră că proiectul poate contribui la luarea unor decizii mai bune privind viitorul profesional al tinerilor și la reducerea situațiilor în care aceștia ajung să studieze sau să lucreze în domenii care nu li se potrivesc.

„De prea multă vreme, prea mulți tineri aleg să își construiască viitorul dincolo de granițele țării. Și prea mulți fac o facultate, dar nu lucrează niciodată în domeniul în care s-au pregătit. De aceea am pus preț pe acest proiect, iar acum avem contractul de finanțare semnat. Ne dorim ca fiecare copil din Bihor să poată afla la ce este bun înainte să își aleagă liceul”, a declarat Mircea Mălan.

Cum vor fi evaluați elevii

Testările vor fi realizate pe calculator, cu ajutorul unor programe specializate care vor analiza mai multe tipuri de aptitudini. Printre acestea se numără atenția, coordonarea, îndemânarea și abilitățile tehnice.

Pentru desfășurarea evaluărilor, centrul va fi echipat cu calculatoare, laptopuri, table inteligente și kituri speciale pentru testarea îndemânării. Rezultatele vor sta la baza recomandărilor oferite fiecărui elev în cadrul ședințelor individuale de consiliere.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor. Consiliul Județean se va ocupa de investiția în infrastructură și dotări, în timp ce specialiștii CJRAE vor realiza testările și consilierea copiilor.

Centrul va funcționa într-o clădire de peste 400 de metri pătrați, în centrul Oradiei

Viitorul centru va fi amenajat pe strada Patrioților nr. 2 din Oradea, în apropierea clădirii teatrului, într-un imobil aflat în proprietatea județului Bihor.

Clădirea are parter și etaj, iar spațiile interioare, care însumează peste 400 de metri pătrați, vor fi reamenajate. Vor fi amenajate săli destinate testărilor, dar și birouri în care specialiștii vor putea discuta individual cu elevii și părinții acestora. Lucrările vor include refacerea finisajelor și instalarea unor noi utilități.

Următorul pas pentru realizarea investiției este lansarea licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Alte investiții ale Consiliului Județean în educație

Înființarea centrului de orientare școlară se adaugă altor proiecte derulate de Consiliul Județean Bihor în domeniul educației.

Unul dintre acestea este Școala de Meserii – Campus Oradea, o investiție de 146 de milioane de lei, unde elevii se pregătesc pentru o meserie direct alături de angajații companiilor la care ar urma să lucreze. Programul le oferă și burse, cazare și masă gratuite.

De asemenea, șapte unități de învățământ din județ, dintre care șase școli speciale, au beneficiat de mobilier nou, calculatoare și table interactive, în cadrul unui proiect de 5,7 milioane de lei.

Transportul școlar a fost și el inclus în investițiile administrației județene. În 2025, 25 de microbuze electrice au fost predate primăriilor din Bihor pentru transportul elevilor.

Un alt proiect vizează construirea unei tabere pentru copii și tineri în localitatea Câmp, aparținătoare orașului Vașcău. Investiția depășește 14,5 milioane de lei, iar procedura de licitație pentru execuția lucrărilor a fost deja lansată.

Distribuie