Se întrerupe apa pe două străzi din Oradea și una din Săldăbagiu de Munte

Locuitorii de pe străzile Vântului și Piersicilor din Oradea, precum și cei de pe strada Artelor din Săldăbagiu de Munte, vor rămâne temporar fără apă potabilă. Întreruperea este programată pentru luni, 2 noiembrie 2026, între orele 09:30 și 14:00.

Potrivit Companiei de Apă Oradea, sistarea furnizării este necesară pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță corectivă la grupul de pompare din cadrul Stației de Pompare Vântului.

Oprirea va fi totală și va afecta consumatorii de pe următoarele străzi:

  • strada Vântului din Oradea;
  • strada Piersicilor din Oradea;
  • strada Artelor din Săldăbagiu de Munte.

Compania de Apă le recomandă locuitorilor din zonele afectate să își facă din timp rezervele de apă necesare pentru intervalul în care furnizarea va fi întreruptă.

Reprezentanții companiei avertizează că, după reluarea alimentării, apa ar putea prezenta modificări temporare ale turbidității. În acest caz, aceasta va trebui folosită doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

Distribuie