Actualizat octombrie 7th, 2024 10:33 PM
iun. 13, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1632 vizualizari
Un grup de democrat-liberali orădeni (în foto, înainte de a li se lua sânge) s-au prezentat în această dimineață (13 iunie) la Centrul de Transfuzie Sanguină de pe str. Louis Pasteur. Gestul donării vine în contextul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, dar și a permanentei nevoi de a avea stoc de sânge. Președintele PDL Oradea, consilierul local Cristian Pușcaș, spune că vrea să dea un semnal în plus cu privire la importanța donării de sânge. Chiar dacă pentru liderul organizației a fost prima astfel de întâlnire cu personalul Centrului de Transfuzie de la Oradea, printre donatorii de azi dimineață s-a aflat și vicepreședintele Marius Sonea, om cu carnet de donator. Alt portocaliu fără frică de ac a fost în această dimineață Călin Mocan. „Noi credem în fapte, nu în vorbe”, spune Cristian Pușcaș, convins că ceea ce grupul de pedeliști a făcut azi poate fi repetat și copiat de către cei care nu au restricții medicale în ceea ce privește donarea de sânge. Tot azi, 13 iunie, de la ora 19, democrat-liberalii orădeni vor derula o acțiune de informare cu privire la importanța donării de sânge, în cartierul Nufărul.
iun. 16, 2017 0
feb. 21, 2017 0
oct. 26, 2016 0
oct. 14, 2016 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0