Primăria Oradea scoate la licitație managementul Spitalului Județean Bihor. Contractul poate ajunge la patru ani

Primăria Municipiului Oradea anunță demararea procedurii de achiziție publică pentru serviciile de management ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Conducerea unității medicale ar urma să fie asigurată de un manager – persoană juridică, în urma unei licitații deschise.

Procedura este organizată de Primăria Oradea, în calitate de autoritate publică cu rețea sanitară proprie, împreună cu Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, în calitate de achizitor și autoritate contractantă.

Acord-cadru pe patru ani

Potrivit informațiilor transmise de municipalitate, licitația se va finaliza prin încheierea unui acord-cadru cu o durată de patru ani. În baza acestuia, va fi încheiat câte un contract subsecvent în fiecare an.

Continuarea contractului va depinde de îndeplinirea indicatorilor de performanță asumați și de rezultatele evaluării anuale a activității manageriale.

Obiectivul procedurii este asigurarea managementului spitalului de către o persoană juridică specializată, cu scopul unei administrări eficiente și transparente și al îndeplinirii obiectivelor stabilite prin documentele strategice și contractuale ale unității medicale.

Documentația va fi publicată în SEAP

Operatorii economici interesați vor putea participa la procedură în condițiile prevăzute în documentația de atribuire. Municipalitatea anunță că aceasta va fi disponibilă în următoarele cinci zile prin intermediul platformei electronice SEAP și al canalelor oficiale de comunicare.

Documentele vor cuprinde, între altele, cerințele privind calificarea și selecția ofertanților, criteriul de atribuire, termenele și condițiile pentru depunerea ofertelor, precum și eventualele clarificări și comunicări legate de procedură.

Serviciile contractate vor viza conducerea și administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, în condițiile și cu respectarea cerințelor tehnice și a obligațiilor contractuale stabilite prin documentația de atribuire.

Primăria Oradea și Consiliul de Administrație al Spitalului Județean susțin că prin această procedură urmăresc consolidarea transparenței și eficienței manageriale, precum și menținerea unui nivel ridicat al serviciilor medicale oferite pacienților din Bihor.

Distribuie