Actualizat aprilie 19th, 2024 11:36 PM
apr. 17, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1123 vizualizari
Pompierii bihoreni au avut de lucru chiar și pe o vreme ploioasă. Marți, 17 aprilie, în jurul orei 12:40, echipajele de pompieri de la Detaşamentul 1 Oradea din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana” au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată pe strada Haţegului. Se pare că un bec amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile a cauzat incendiul de azi. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, lt. Camelia Roșca, flăcările se manifestau violent la sosirea pompierilor, o construcţie din cadrul gospodăriei, lipită de locuinţă, fiind cea mistuită. Salvatorii au acționat rapid și deoarece exista posibilitatea de propagare a focului la casă, dar şi la cele două imobile învecinate. „Pagubele înregistrate ca urmare a producerii evenimentului au constat în pui de păsări, piese de mobilier din interiorul acaretului şi o suprafaţă de cca. 25 mp din acoperişul construcţiei afectate de incendiu”, spune lt. Roșca. Pompierii au reușit să împiedice extinderea incendiului și au limitat cât s-a putut de mult pagubele. Este de menționat că nimeni nu a fost rănit în incidentul de marți.
mart. 29, 2024 0
mart. 23, 2024 0
feb. 29, 2024 0
feb. 27, 2024 0
apr. 19, 2024 0
apr. 19, 2024 0
apr. 19, 2024 0
apr. 19, 2024 0