Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 09, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 1 1915 vizualizari
Deja-vu în urma alegerii viceprimarului interimar al Municipiului Oradea. Se pare că, deși în alianță cu PNL, social-democrații din Consiliul Local au avut grijă să facă în așa fel încât să li se invalideze voturile și să nu o susțină pe liberala Florica Cherecheș. Nici în timpul procedurii de vot și nici ulterior, niciunul dintre cei trei aleși pesediști (Ovidiu Mureșan – în foto, Bogdan Hossu și Pavel Mercea) nu a avut tăria să spună cu cine a votat, preferând să facă glume sau să evite discuția pe acest subiect. Calculele și logica arată, însă, că grupul PSD nu a fost de acord cu persoana propusă de PNL Oradea pentru fotoliul lăsat liber de Gheorghe Carp. Potrivit numărătorii finale, 16 voturi au fost date pentru Florica Cherecheș, în timp ce numai 6 au mers în favoarea lui Ciprian Caciora (PDL). Doi consilieri locali au absentat (câte unul din grupurile PDL și UDMR), iar trei voturi au fost nule. Consiliul Local Oradea are 27 de membri. Grupul PSD a fost prezent în totalitate la ședința extraordinară de azi și, cu siguranță, toți cei 6 democrat-liberali de la masa ovală și-au susținut colegul de partid. Rezultă că cele trei voturi anulate au fost date de cei trei social-democrați.
Spre deosebire de momentul decembrie 2007, când aleșii din fosta legislatură au trebuit să desemneze un primar interimar, acum, bâlbâiala pesediștilor nu a încurcat socotelile liberalilor. În urmă cu 4 ani, doi consilieri locali PSD, în ciuda înțelegerii dintre partidul lor și UDMR, au ales să voteze pentru pedelistul Mihai Groza în detrimentul celuilalt viceprimar, Biro Rozalia. Cele două voturi au făcut ca Groza să devină primar interimar.
Aparent, la alegerile parțiale din Consiliul Local Oradea, grupurile PSD au o reală problemă în ceea ce privește susținerea unui om de altă apartenență politică. Rămâne de văzut cum va funcționa, în acest context, alianța USL. Nici președintele PSD Bihor (senatorul Ioan Mang) și nici liderul organizației orădene (Claudiu Pop) nu au fost disponibili pentru a explica de ce consilierii PSD nu și-au dat votul pentru reprezentanta partidului-partener din USL Bihor.
iul. 28, 2017 0
iul. 13, 2017 0
iun. 22, 2017 0
mai 11, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0