Organizată și cu implicarea Primăriei Municipiului Oradea, evenimentul scoate în fața curioșilor fotografii de la deshumarea victimelor Securităţii din anii ’50 şi mărturii biografice referitoare la cei care au fost ucişi de regimul comunist în primele decenii de după al II-lea Război Mondial. Conform organizatorilor, expoziţia prezintă şi obiecte găsite în gropi alături de cei ucişi. Directorul CICCR, Marius Oprea (fost consilier prezidențial în mandatul lui Emil Constantinescu), spune că aceste obiecte stau mărturie „despre ultimele ore de viaţă ale victimelor comunismului, care de multe ori au fost ridicate de la casele lor, torturate, împuşcate fără nici o sentinţă de condamnare şi îngropate apoi în locuri ascunse, în păduri sau râpe, pentru a li se pierde urma”. La vernisajul expoziţiei (19 ianuarie de la ora 11:30), istoricul şi scriitorul Oprea va susţine conferinţa „De ce dezgropăm morţii comunismului” şi îşi va prezenta ultimele cărţi publicate pe această temă. Expoziția de la Oradea va putea fi vizitată până în data de 11 februarie.