
Echipa de cardiologie intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor s-a remarcat la nivel internațional, prin prezentarea în direct a unor cazuri clinice complexe în cadrul a două evenimente medicale de prestigiu: Austrian CHIP & CTO International 2026 și Danube CHIP & CTO International 2026, desfășurate în perioada 23–26 aprilie 2026.
Evenimentele au reunit specialiști din centre medicale de referință din Europa, Asia și Africa, fiind dedicate celor mai avansate tehnici de tratament în cardiologia intervențională, în special procedurilor CHIP (pacienți cu risc crescut și patologie coronariană complexă) și CTO-PCI (redeschiderea arterelor coronare complet închise cronic).
În cadrul congreselor, echipa din Oradea a realizat și transmis live mai multe intervenții complexe, urmărite în timp real de specialiști internaționali.
Unul dintre cazuri a vizat un pacient de 56 de ani din Oradea, diagnosticat cu boală coronariană trivasculară, la care a fost realizată dezobstrucția arterei coronare drepte, utilizând tehnici avansate, după ce intervenția chirurgicală clasică fusese considerată imposibilă.
Un al doilea caz a implicat un pacient de 72 de ani, cu antecedente de infarct miocardic, la care medicii au efectuat o procedură de recanalizare a arterei descendente anterioare, folosind tehnica inovatoare HDR (Hydraulic Dynamic Recanalization), dezvoltată la nivel internațional și aplicată în prezent în centre pilot din SUA, Japonia și Europa.
Potrivit reprezentanților spitalului, participarea la astfel de evenimente confirmă integrarea Oradiei în rețeaua europeană de excelență în cardiologia intervențională, dar și nivelul ridicat al expertizei locale în tratarea cazurilor complexe.
Echipa care a realizat intervențiile este formată din Dr. Virgil Popa, coordonatorul Laboratorului de Angiografie și Cateterism Cardiac, Dr. Mihnea-Traian Nichita-Brendea și Dr. András Mester. La proceduri au colaborat și specialiști din Gyula și Debrecen.
Activitatea Laboratorului de Angiografie și Cateterism Cardiac din Oradea atrage pacienți din mai multe județe ale țării, printre care Constanța, Timișoara, Arad, Satu Mare, București și Iași, și contribuie la formarea medicilor în cardiologie intervențională.
Reprezentanții spitalului subliniază că dezvoltarea acestui centru a fost posibilă datorită investițiilor realizate cu sprijinul Primăriei Oradea, al Ministerului Sănătății și al conducerii unității medicale, care au facilitat dotarea cu echipamente moderne.




