CSM Oradea, calificare în finala Superligii Naționale după 17-12 cu Rapid București și 2-0 la general

CSM Oradea a obținut calificarea în finala Superligii Naționale de polo pe apă masculin, ediția 2025/26, după ce a câștigat și al doilea meci al semifinalei cu Rapid București, scor 17-12. Partida s-a disputat miercuri, 29 aprilie, în bazinul din Giulești, iar formația pregătită de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu a închis seria cu scorul general de 2-0.

Orădenii au început în forță confruntarea din Capitală, reușind să se distanțeze rapid pe tabela de marcaj, cu trei goluri consecutive și o evoluție solidă în ofensivă. Primul sfert a fost controlat de CSM, care a avut cinci marcatori diferiți și a intrat cu avantaj de 6-3.

În actul secund, Rapid a reușit să echilibreze jocul și să reducă diferența, profitând de câteva momente mai slabe în atacul orădean. Totuși, Filip Gardasevic a ieșit la rampă cu trei goluri importante, iar CSM Oradea a intrat la pauza mare cu un avantaj confortabil, 10-6.

După pauză, gazdele au început mai bine sfertul al treilea, dar reacția orădenilor a fost promptă. Sebastian Oltean a ajuns la trei reușite personale, iar Darian Luncan a majorat diferența. Apărarea a funcționat foarte bine, iar intervențiile portarului Lazar Dobozanov, inclusiv un penalty apărat, au menținut controlul jocului. Tommasso Insinna a contribuit și el pe tabelă, iar înaintea ultimului sfert scorul era 13-7 pentru CSM.

În actul decisiv, Rapid a înscris primul, însă Insinna a răspuns imediat, ajungând la trei goluri în meci. Execuția spectaculoasă a lui David Belenyesi, dar și reușita lui Darian Luncan au consolidat avantajul consistent al echipei orădene. Spre final, au fost rulați și jucători din lotul extins, iar Raul Bindea a marcat pentru gazde, stabilind scorul final.

CSM Oradea a evoluat fără Levente Vancsik, aflat în familie după ce a devenit tată pentru prima dată.

Prin această calificare, formația orădeană ajunge în finala campionatului, unde va disputa titlul într-o serie de cel mai bun din cinci meciuri. Prima partidă este programată la mijlocul lunii mai, la bazinul olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea, adversara urmând să fie stabilită în duelul dintre Steaua București și Dinamo București.

Distribuie