Actualizat octombrie 3rd, 2024 5:33 PM
mai 05, 2022 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 1540 vizualizari
Desfăşurat la Stadionul Comunal din Sânmartin, derby-ul judeţului Bihor la fotbal a fost adjudecat miercuri seara de echipa Lotus Băile Felix, care s-a impus cu 1-0 în faţa celor de la CAO 1910 Oradea şi au relansat, astfel, lupta pentru locul 2 al clasamentului în play-off-ul Seriei a 10-a a Ligii a III-a.
Unicul gol al întâlnirii l-a reuşit Patrick Blăgea, cel care a înscris în minutul 30, cu un şut din afara careului, la colţul lung.
Până la gol, CAO avut prima ocazie a meciului, în minutul 15, când Florin Chitaş, din poziţie centrală a trimis cu efect, puţin pe lângă poartă, după care gazdele au replicat cu un şut în bara transversală a lui Cosmin Sîrbu.
Fiind conduşi, în repriza secundă, orădenii au fost cei care au avut posesia şi au atacat mai mult poarta adversă, doar că nu au reuşit să pericliteze poarta lui Eduard Beke, cel care s-a remarcat din nou la lovitura de cap a lui Andrei Gheorghiţă. Acesta din urmă a avut posibilitatea egalării, dar, cu capul, din şase metri, nu l-a putut învinge pe portar.
Deşi elevii antrenorului Florin Fărcaş au pus presiune pe adversar, pe final, în urma unui contraatac, Lotus putea să-şi mărească diferenţa, dar şutul din poziţie bună a aceluiaşi Patrick Blăgea a trecut peste poartă.
Antrenorul gazdelor Gheorghe Ghiţ l-a trimis în teren în ultimele minute şi pe experimentatul fundaş central Salif Nogo, întărindu-şi defensiva, orădenilor de la CAO fiindu-le tot mai greu să pună în pericol poarta adversă.
S-a terminat 1-0 pentru Lotus, dar orădenii au acuzat din nou maniera de arbitraj, considerând că nu li s-a acordat o lovitură de la 11 metri în prima repriză.
Declarație Florin Fărcaş, antrenorul echipei CAO 1910:
„A fost un derby despre care prea puţine sunt de spus, pentru că eu consider că am fi meritat mult mai mult din punct de vedere al jocului, dacă şi maniera de arbitraj era aşa cum ar trebui să fie într-un derby, eu cred că rezultatul era altfel. Dar, una peste alta, ce putem spune, decât că suntem îngrijoraţi pentru că am pierdut, dar în aceeaşi măsură nu putem fi nici supăraţi, pentru că munca şi meritul copiilor trebuie răsplătite şi apreciate, faţă de tot ceea ce au făcut până acum”.
Lotus Băile Felix – CA Oradea 1-0 (1-0)
A marcat: Patrik Blăgea (min. 30)
Lotus: Beke – Cr. Copil, Pintea, Oros, Arsene – P. Blăgea, M. Popa – V. Costea (min. 81 Sg. Ciocan), C. Sîrbu (min. 87 Nogo), Meșter (min. 59 S. Cucu) – Fl. Pop. Antrenor: Gheorghe Ghiț
CAO: Barabaş – C. Jurj, Cl. Petruș, D. Stan, M. Kovacs – R. Adelean (min. 63 P. Chiş-Toie), Cherman (min. 17 A. Gheorghiță) – Gunie (min. 81 Cârjan), Chitaș (min. 63 Chindlea), Ad. Popa (min. 63 M. Ion) – Sg. Jurj. Antrenor: Florin Farcaș.
Au arbitrat: Andrei Ţiţii (Şura Mică – Sibiu) – Emeric Tocai şi Răzvan Spătar (ambii din Sibiu).
Etapa a VI-a din play-off-ul Seriei a 10-a a Ligii a III-a:
Lotus Băile Felix – CAO 1910 Oradea 1-0
Minaur Baia Mare – Someşul Dej 2-0
Clasament:
1 |
Minaur Baia Mare |
6 |
4 |
1 |
1 |
11 |
3 |
8 |
55 |
2 |
CAO 1910 Oradea |
6 |
2 |
0 |
4 |
4 |
6 |
-2 |
45 |
3 |
Lotus Băile Felix |
6 |
4 |
1 |
1 |
6 |
6 |
0 |
42 |
4 |
Someşul Dej |
6 |
0 |
2 |
4 |
1 |
7 |
-6 |
37 |
Etapa viitoare (sâmbătă, 7 mai): CAO 1910 Oradea – Someşul Dej (de la ora 15) şi Minaur Baia Mare – Lotus Băile Felix (ora 18).
oct. 03, 2024 0
aug. 29, 2024 0
mai 28, 2024 0
apr. 26, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0