Gavrilă Ghilea este noul președinte al PDL Bihor!

Fostul prefect Gavrilă Ghilea (foto) a devenit președinte interimar al filialei bihorene a PDL. Schimbarea de statut a acestuia vine după ce consilierul județean Ionel Avrigeanu (numit în funcție după demisia deputatului Ștefan Seremi, în primăvara acestui an) a renunțat (din motive de ordin personal) să mai țină frâiele partidului. Liderul grupului de consilieri locali ai PDL, Dorin Corcheș, a confirmat pentru bihorstiri.ro că Biroul Permanent Județean al democrat-liberalilor a decis în unanimitate în ședința de joia trecută ca Gavrilă Ghilea să fie noul interimar de la șefia filialei. După ce, în 2008, la alegerile parlamentare, a candidat din partea PDL în Colegiul 1 Senat (imposibil de câștigat de un candidat de etnie română), fostul viceprimar (PSD) al Municipiului Oradea a devenit prefect al județului Bihor și a rămas în fotoliul de reprezentant al Guvernului în teritoriu până după schimbarea de Putere de la București. După ce s-a retras din postul de prefect, Ghilea a reintrat în PDL și a devenit unul dintre principalii purtători de mesaje ai partidului în perioada de campanie electorală și după alegerile locale din iunie. În iunie, fostul prefect, recent reîntors în politică, a fost mandatat de Ionel Avrigeanu să ia parte la ședința Biroului Permanent Național de la București, în care s-a făcut analiza rezultatelor de la scrutinul local, eveniment în cadrul căruia fosta conducere națională a partidului a și demisionat.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 19 = 20