
Polițiștii bihoreni au pus în aplicare două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea, în urma cărora doi bărbați urmăriți la nivel național au fost depistați și încarcerați în Penitenciarul Oradea.
Primul dintre cei doi a fost prins în noaptea de 22 iulie, în jurul orei 1:00, pe strada Nufărului din municipiul Oradea. Este vorba despre un orădean în vârstă de 30 de ani, urmărit la nivel național.
Pe numele acestuia, Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse de șase luni de închisoare cu executare, după ce a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt.
Cel de-al doilea bărbat a fost depistat în cursul zilei de 21 iulie de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Bihor. Acesta are 31 de ani și este din comuna Tileagd.
Judecătoria Aleșd a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse de trei ani, șase luni și 20 de zile de închisoare, în regim de detenție, după condamnarea pentru infracțiunile de tâlhărie și ultraj.
Ambii bărbați au fost conduși și încarcerați în Penitenciarul Oradea, unde își vor executa pedepsele dispuse de instanțele de judecată.




