
Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea va avea program prelungit în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie, pentru a facilita accesul celor care vin să își comemoreze persoanele dragi. De Ziua Morților, șoferii care vor să intre cu mașina în cimitir vor plăti o taxă de 50 de lei, iar abonamentele nu vor fi valabile.
Administrația Domeniului Public (ADP) Oradea anunță modificarea programului de funcționare a Cimitirului Municipal Rulikowski, în contextul apropierii zilei de 1 noiembrie, când numeroși orădeni merg la mormintele celor dragi pentru a aprinde lumânări și a depune flori.
Astfel, în perioada 26–31 octombrie 2026, cimitirul va fi deschis zilnic între orele 8:00 și 20:00. Duminică, 1 noiembrie, programul va fi prelungit până la ora 21:00, potrivit anunțului făcut de ADP Oradea.
Cât costă intrarea cu mașina în cimitir pe 1 noiembrie
Pentru a evita aglomerația, accesul auto în Cimitirul Municipal va fi restricționat duminică, 1 noiembrie. În această zi, vor putea intra fără plata taxei obișnuite doar autovehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor sau cu mobilitate redusă, cu condiția afișării pe parbriz a legitimației care atestă acest drept.
Ceilalți șoferi care doresc să intre cu autoturismul în cimitir vor putea face acest lucru în schimbul unei taxe de 50 de lei.
În celelalte zile, taxa de acces auto este de 11 lei pentru fiecare intrare. ADP Oradea precizează că abonamentele nu vor fi valabile în data de 1 noiembrie.
Pe unde se intră și se iese din Cimitirul Municipal
În perioada aglomerată, accesul autovehiculelor în cimitir se va face prin poarta auto situată lângă magazinul Lidl.
Ieșirea va fi posibilă atât pe poarta de acces auto, cât și pe poarta dinspre cartierul Europa.
Pentru cei care doresc să cumpere flori, candele, lumânări sau coronițe, au fost amenajate spații comerciale la intrarea principală în cimitir, în zona Columbarului și la poarta dinspre cartierul Europa.
Reprezentanții administrației recomandă vizitatorilor să evite aprinderea lumânărilor în apropierea coroanelor, pentru a preveni eventualele incidente.
Cimitirul Municipal trece la programul de iarnă
Începând din 2 noiembrie 2026 și până la 31 martie 2027, accesul publicului în Cimitirul Municipal Rulikowski va fi permis zilnic între orele 8:00 și 17:00.
Biroul de Programări Înmormântări, Reînnoiri și Evidență va avea program cu publicul de luni până sâmbătă, între orele 8:30 și 15:30.
Anunțul a fost transmis de Administrația Domeniului Public Oradea, prin consilierul de relații publice Loredana Buz.




