
Muzeul Țării Crișurilor Oradea îi invită pe cei mici să descopere lumea fascinantă a broaștelor țestoase, în cadrul unui atelier educativ pregătit pentru luna august. Copiii vor afla informații despre speciile de țestoase din România, vor vizita vivariul muzeului și vor participa la activități creative.
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în perioada 17-21 august 2026, atelierul educativ „Țestoasa și prietenii din vivariu”, dedicat copiilor cu vârste între 6 și 10 ani.
Activitatea se va desfășura zilnic, de la ora 11:00, la sediul muzeului din strada Armatei Române nr. 1/A și este organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.
În cadrul atelierului, cei mici vor avea ocazia să descopere informații interesante despre broaștele țestoase de uscat și de apă din România. Participanții vor putea observa o carapace a unui exemplar, vor afla detalii despre modul de viață al acestor animale și vor vizita vivariul muzeului.
Pe lângă partea educativă, programul include și o activitate creativă, copiii urmând să realizeze propria broască țestoasă din hârtie.
Atelierul este susținut de muzeografii Gabriela Lobonț și Adina Pop, alături de conservatorul Dorina Golban. Organizatorii precizează că activitatea se desfășoară pentru un grup de minimum 10 participanți.
Taxa de participare este de 20 de lei pentru fiecare copil, iar înscrierile se pot face la numărul de telefon 0756.280.819, de luni până vineri, între orele 08:30 și 15:30.
Prin astfel de activități, Muzeul Țării Crișurilor își propune să apropie copiii de natură și să transforme învățarea într-o experiență interactivă și atractivă.




