Da, este medicul care a fost manager al Spitalului Județean până când președintele CJ Bihor nu l-a schimbat imediat după preluarea în administrare a unității. Fost brancardier la cel mai mare spital din Bihor, apropiat al fostului rector al Universității din Oradea, dar considerat deosebit de ambițios (dovadă că și-a continuat studiile și a devenit doctor chirurg și prodecan al Facultății de Medicină și Farmacie de la Oradea), dr. Bodog ar urma, cică, să devină director în cadrul MS. Acolo unde, astfel, ar putea să-și bea cafeluța cu fostul său coleg de partid, ex-deputatul Sârb.