Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 11, 2013 Andrei Şandor Actualitate 1 1844 vizualizari
După ce Comisia pentru revizuirea Constituției a respins toate propunerile lor, reprezentanții Partidului Verde (PV) se arată nemulțumiți de turnura discuțiilor privind Legea supremă a României. Se știe că formațiunea condusă de deputatul Remus Cernea militează, printre altele, pentru o separație clară între stat și biserică (nefinanțarea de la bugetul statului a cultelor), pentru acordarea dreptului de vot de la 16 ani (în ideea că există deja cel puțin o țară europeană în care acest lucru este deja posibil – Austria), dar și pentru neinterzicerea căsătoriilor homosexuale. Vicepreședintele PV, orădeanul Horea Vușcan (foto), a decis să particularizeze subiectul căsătoriilor gay și s-a luat azi, 11 iunie, de liberala Florica Cherecheș, cea care, pe plan local, a fost promotoarea principală a prevederii constituționale privind căsătoria, ca uniune strict între un bărbat și o femeie. Atitudine și potențială prevedere „profund homofobe”, consideră Vușcan, surprins că un membru al Partidului Național Liberal (PNL) promovează o restrângere a drepturilor cetățenești. „Dacă doamna Florica Cherecheș s-ar fi născut acum 2000 de ani, era proprietatea bărbatului. Asupra vieții ei și a copiilor ei ar fi decis bărbatul. La acea vreme, acele lucruri erau morale. Dar societatea a evoluat și s-a considerat că e imoral ca altă persoană să decidă asupra vieții dânsei (a femeii). Nu foarte demult, bărbatul/tatăl putea decide ca fata să se căsătorească cu un bărbat sau cu un alt bărbat. I-ar fi plăcut dnei Florica Cherecheș acest lucru? Să nu se poată căsători din dragoste, ci să fi decis părintele ei cu cine să se căsătorească?”, a întrebat retoric vicepreședintele PV. În aceeași ordine de idei, Horea Vușcan reamintește că femeile nu aveau o serie de drepturi timp de secole lungi, multe dintre aceste drepturi începând să le fie acordate doar în secolul 20. În opinia liderului verzilor bihoreni, prin modul în care militează pentru interzicerea căsătoriei între persoane de același sex, deputatul Cherecheș nu face altceva decât, „din prea mult patos pentru propriile valori, a trecut peste toate acele momente istorice care au făcut-o pe dânsa să devină femeie parlamentar”. De fapt, Vușcan aduce în discuție apartenența religioasă a fostei viceprimărițe de Oradea, un rit minoritar în România. „Nu e moral ca o majoritate să decidă asupra drepturilor individuale, nu e moral ca o majoritate să-i poată spune dnei Florica Cherecheș pe cine să iubească sau pe cine să nu iubească”, a declarat azi Horea Vușcan, reproșându-i deputatei că a promovat respingerea ideii de permitere a căsătoriilor gay. Liderul PV reamintește că homosexualitatea nu este o boală, crede că majoritatea nu ar trebui să aibă „ingerințe în viața unei minorități” (indiferent de tipul de minoritate) și precizează că, spre exemplu, nimeni nu le poate impune femeilor baptiste sau penticostale „să nu mai poarte batic”.
iul. 28, 2017 0
iul. 13, 2017 0
iun. 22, 2017 0
mai 11, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Homosexualitatea nu e o boala, dar sa nu cadem nici in cealalta extrema, da? Multumesc!