Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 01, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1641 vizualizari
Unul dintre regretele manifestate de Ioan Mang după ce și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al CJ Bihor se leagă de o nucă tare: finalizarea lucrărilor de la Muzeul Țării Crișurilor (MTC). Observând că proiectul de rectificare de buget (link) conține și o rubrică cu aproape 13,5 milioane de lei pentru acest obiectiv, pesedistul Mang (foto) i-a reproșat lui Cornel Popa, în plenul de vineri al Consiliului Județean (CJ), că Muzeul nu a fost trecut în custodia temporară a Guvernului. Mai exact, așa cum Mang spunea la o conferință de presă, ideea era ca finalizarea investiției să fie preluată de Compania Națională de Investiții (CNI), același for care ar trebui să se ocupe și de sala de sport multifuncțională promisă pentru Municipiul Oradea. Potrivit celor spuse de consilierul Ioan Mang, suma alocată pentru MTC este doar jumătate din necesar, iar CJ nu se scaldă în bani, deci va fi cu semn de întrebare modul în care se va reuși finalizarea lucrărilor. Fără să facă aluzii politice legate de schimbarea sa din funcția executivă, Mang a lăsat totuși să se înțeleagă că, de acum înainte, și dacă se va dori acest lucru la nivel local, implicarea Guvernului actual în chestiunea Muzeului nu va mai putea fi obținută la fel de ușor ca atunci când PSD se afla în conducerea județului.
Președintele Cornel Popa nu a rămas dator cu o reacție la declarațiile fostului vicepreședinte. Potrivit liderului liberal, situația de la MTC a fost în sfârșit descusută și s-a găsit modalitatea de deblocare a lucrurilor. Popa recunoaște că ar fi mers pe ideea încredințării către firma Selina a continuării, asta pentru că acest constructor cunoaște bine șantierul, doar că, aparent, din punct de vedere legal acest lucru nu a fost posibil. Motiv pentru care trebuie scoasă la licitație partea rămasă de executat din investiția demarată de ani buni și rămasă în stand-by după ce fostul președinte Radu Țîrle a intrat în conflict deschis cu Selina lui Beniamin Rus.
Vestea bună pe care Cornel Popa i-a dat-o lui Ioan Mang este că, dacă liderul PSD Bihor vrea să arate că ține la județ și e doritor / capabil să convingă Bucureștiul să preia povara restului de investiție de la MTC, acest lucru este binevenit. Președintele liberal al CJ i-a promis lui Mang că va fi de acord cu orice fel de finanțare pentru Muzeu, mai ales în condițiile în care, prin predarea lucrării, județul rămâne cu niște bani frumoși pe care să-i poată folosi în alte scopuri. Deci rămâne ca șeful PSD Bihor să facă demersurile despre care le-a vorbit și ziariștilor în vederea transferării la CNI a șantierului de la MTC.
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
apr. 25, 2021 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0