Cu toate că prima zi de primăvară nu a fost una însorită, conducerea PC Bihor a decis să încerce să împartă simbolurile acestui anotimp doamnelor și domnișoarelor pe care le întâlnesc în zona centrală. „Comando”-ul conservator a fost condus de președintele de filială, Traian Bodea și de vicepreședintele Dorin Corcheș, iar „frontul” ales a fost artera pietonală din Oradea. Se pare că politicienii bifează acțiunea de 1 martie ca fiind un succes, mai ales prin prisma reacției femeilor de diverse vârste pe care le-au întâlnit și cărora le-au oferit mărțișoare. „Dorim să le mulțumim tuturor exponentelor feminine ale societății pentru tot ceea ce fac în viața noastră și să le dorim o primăvară liniștită, plină de soare și întâmplări fericite”, a transmis președintele Bodea după activitatea de azi a liderilor PC Bihor.
Liderii conservatori au ieșit la împărțit de mărțișoare pe corso
One thought on “Liderii conservatori au ieșit la împărțit de mărțișoare pe corso”
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.





pe penalul de bobo hodisan de ce nu l-ati luat cu voi ? va e rusine cu el dupa ce i-au fost puse bratari ?