Miercuri, 30 martie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Poliției bihorene au finalizat cercetările în dosarul penal privind o femeie din Marghita. Aceasta a ajuns sub lupa oamenilor legii pentru că a fost prinsă deţinând peste 10.000 ţigarete marcate nelegal în afara unui antrepozit fiscal autorizat. Fapta aceasta este prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Potrivit unui comunicat al IPJ Bihor, „cea în cauză este acuzată că a depozitat la domiciliul unei cunoştinţe de pe raza Municipiul Marghita cantităţi însemnate de ţigări nemarcate, pe care urma să le distribuie unor vânzători ambulanţi din Marghita sau localităţile limitrofe. Cantitatea totală de ţigarete descoperită de poliţişti în respectiva locaţie este de 40.400 ţigarete (2.020 pachete) de diverse mărci, marcate necorespunzător”. Polițiștii spun că prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat prin neachitarea accizelor aferente este de 13.440 lei. Angajații de la SIF au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita cu propunere de trimitere în judecată a suspectei.