
Cea de-a III-a ediție a Concursului Național de Pictură și Grafică ART FACTORY și-a desemnat câștigătorii, după ce zeci de tineri artiști din întreaga țară și-au expus lucrările în cadrul unui proiect dedicat promovării și susținerii noilor generații de creatori.
Organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, prin Școala de Arte „Francisc Hubic”, concursul s-a desfășurat în luna iunie, iar vernisajul expoziției și festivitatea de premiere au avut loc pe 15 iunie, la FIX Makerspace.
Ediția din acest an a avut ca temă „Coloana ta infinită”, aleasă pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși. Participanții au fost provocați să ofere propria interpretare artistică a uneia dintre cele mai cunoscute opere ale patrimoniului cultural românesc.
Concursul a reunit cursanți ai școlilor de arte din mai multe județe ale țării, confirmând interesul tot mai mare pentru proiect și consolidând statutul ART FACTORY ca spațiu de întâlnire și dialog pentru tinerii creatori.
La secțiunea Pictură – Adulți, premiul I a fost câștigat de Darabos Alexandra, urmată de Vrânceanu Andrei Luca și Stroie Cosmin. La categoria Pictură – Copii, premiul cel mare a revenit Taisei Țoropoc, în timp ce Iulia Grigore și Maria Mocanu au obținut premiile II și III.
În cadrul secțiunii Grafică – Adulți, primul loc a fost adjudecat de Ushen Aleinad, urmat de Maria Bianca Nistor și Mihaela Teșileanu. La categoria Grafică – Copii, premiul I a fost obținut de Gyulai Botond, iar Bobu Nectarie și Bițiș Alexandra Florina au completat podiumul.
Reprezentanții Centrului de Cultură al Județului Bihor subliniază că, prin organizarea concursului ART FACTORY, instituția își reafirmă angajamentul de a sprijini educația artistică, dialogul cultural și promovarea tinerilor talentați, oferindu-le oportunități de afirmare și dezvoltare profesională.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, prin Școala de Arte „Francisc Hubic”, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și cu sprijinul FIX Makerspace Oradea.




