
Festivalul Medieval Oradea revine în perioada 3–5 iulie 2026 cu o nouă organizare a spațiilor din Cetate, după ce zona utilizată în anii precedenți a intrat în reabilitare.
Organizatorii au anunțat că ediția din acest an a Festivalul Medieval Oradea 2026 va aduce modificări importante privind amplasarea activităților, pentru a permite desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță.
Astfel, zona dedicată turnirurilor și bătăliilor medievale va fi amenajată în șanțul Cetatea Oradea, cu acces din strada Șanțul Cetății, la intersecția cu strada Griviței, în apropierea Administrației Finanțelor Publice Oradea. În același spațiu vor fi amplasate Taverna Medievală, taberele medievale și zona de activități pentru copii.
Scena principală a festivalului, unde vor avea loc concerte în fiecare seară, va fi amplasată în curtea interioară a Cetății Oradea. Tot aici vor funcționa zona gastronomică și spațiul dedicat Quiz-ului Medieval ING & Civicult.
În curtea exterioară a Cetății, vizitatorii vor putea descoperi parcul de distracții, Aleea Meșteșugarilor și alte tabere medievale. De asemenea, în zona podului de lemn din fața Cetății vor fi amenajate tabere tematice, vor fi prezenți muzicanți medievali, iar de aici vor porni și tururile ghidate.
Schimbarea amplasamentului a fost impusă de lucrările de reabilitare aflate în desfășurare în șanțul Cetății cu acces din strada Clujului, spațiu care a găzduit festivalul în edițiile anterioare. Accesul publicului în această zonă este interzis pe durata lucrărilor.
Organizatorii recomandă participanților să consulte harta actualizată și semnalizarea din cadrul evenimentului pentru a identifica mai ușor toate zonele și activitățile pregătite pentru ediția din acest an.
Festivalul Medieval Oradea este organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea și promite, și în 2026, un weekend dedicat cavalerilor, turnirurilor, muzicii medievale și experiențelor pentru întreaga familie.




