Un tânăr de 22 de ani, din comuna Ineu, județul Bihor, urmărit național pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, a fost depistat de polițiști pe strada Republicii din Oradea. Acesta a fost condamnat la un an și șase luni de detenție pentru furt, tâlhărie calificată și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, tânărul a fost găsit marți, 13 octombrie, în jurul orei 12:00, de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea.
Pe numele acestuia, Judecătoria Aleșd emisese un mandat de executare a pedepsei închisorii, după condamnarea pentru cele trei infracțiuni.
După depistare, tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, unde urmează să își execute pedeapsa de un an și șase luni de închisoare.




