31 de cupluri din Oradea, premiate de primarul municipiului pentru 50 de ani de căsnicie

31 de cupluri din Oradea care au împlinit jumătate de secol de căsnicie au fost premiate miercuri, 14 octombrie, de primarul Florin Birta, în cadrul evenimentului „Nunta de Aur”, organizat la Primăria Oradea. Fiecare familie a primit o diplomă aniversară, un buchet de flori și un premiu în valoare de 1.000 de lei.

Festivitatea a avut loc în Sala Mare a Primăriei Oradea, în prezența seniorilor și a familiilor acestora. Evenimentul a ajuns la cea de-a treisprezecea ediție organizată în acest an și este dedicat cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Florin Birta: „Familia rămâne unul dintre cele mai importante repere”

Cu ocazia ceremoniei, primarul Florin Birta i-a felicitat pe cei 31 de seniori și a subliniat importanța familiei, a solidarității și a înțelegerii într-o căsnicie de lungă durată.

„Nunta de Aur este un eveniment frumos, prin care dați un exemplu generației noastre despre ce înseamnă să știi să fii împreună la bine și la rău și să treci, unul lângă celălalt, atât prin momente frumoase, cât și prin cele grele”, a transmis edilul.

Acesta le-a mulțumit cuplurilor pentru contribuția lor la comunitatea locală și pentru exemplul oferit generațiilor mai tinere.

„Mă bucur că astăzi vă pot felicita, atât în nume personal, cât și din partea Primăriei Oradea și a Consiliului Local. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru comunitatea locală, pentru Oradea și pentru județul Bihor, dar mai ales pentru exemplul pe care îl oferiți. Familia rămâne unul dintre cele mai importante repere pentru fiecare dintre noi”, a declarat Florin Birta.

La final, primarul le-a urat sărbătoriților multă sănătate și cât mai mulți ani petrecuți împreună.

Cum se pot înscrie cuplurile la Nunta de Aur

Evenimentul „Nunta de Aur” este organizat de municipalitate pentru a recompensa longevitatea și stabilitatea familiilor orădene care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie.

Cuplurile care îndeplinesc această condiție pot depune în continuare cereri la Compartimentul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oradea, la camera 12, la parterul instituției.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot suna la numărul de telefon 0259/408.824.

Distribuie