Tânăr de 19 ani, prins în Bihor la ghidonul unui motocros neînmatriculat. Nu avea permis și consumase alcool

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Popești, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un motocros neînmatriculat, fără să dețină permis de conducere și sub influența alcoolului. Acesta a fost oprit în trafic pe un drum județean din localitatea Bogei, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, incidentul s-a produs joi, 12 noiembrie, în jurul orei 17:45, pe D.J. 191A, în localitatea Bogei.

Polițiștii Biroului Rutier Marghita au oprit pentru control motocrosul condus de tânăr și au constatat că vehiculul nu era înmatriculat. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit și că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru trei infracțiuni: punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii reamintesc că alcoolul și substanțele psihoactive afectează capacitatea de a conduce, reduc vigilența și acuitatea vizuală, întârzie reacțiile și influențează negativ capacitatea de apreciere a distanțelor și a riscurilor din trafic.

Totodată, reprezentanții IPJ Bihor atrag atenția că, potrivit legislației în vigoare, în cazul accidentelor rutiere mortale provocate de șoferi aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor ori care conduc fără permis, legea nu permite suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile prevăzute de Codul penal.

Polițiștii le recomandă tuturor participanților la trafic să nu conducă după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe cu efect psihoactiv și să respecte regulile de circulație.

Distribuie