Prefectul Emilian Pavel, întâlnire cu consulul Germaniei la Timișoara. Investițiile și comunitatea germană din Bihor, pe agenda discuțiilor

Prefectul județului Bihor, Emilian Pavel, a primit joi, 12 noiembrie, vizita consulului Republicii Federale Germania la Timișoara, Anja Zougouari. Întrevederea, desfășurată la sediul Instituției Prefectului, a vizat consolidarea relațiilor economice româno-germane, atragerea de noi investiții în Bihor, dar și păstrarea limbii și culturii germane în rândul comunității locale.

Consulul german a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.

În cadrul discuțiilor, prefectul Emilian Pavel a prezentat potențialul economic al județului și oportunitățile de investiții, cu accent pe facilitățile oferite de parcurile industriale din Bihor. Unul dintre obiectivele discutate a fost consolidarea parteneriatelor economice cu Germania, prin atragerea unor investitori și dezvoltarea unor proiecte care să aducă beneficii concrete ambelor comunități.

De asemenea, au fost abordate rolul fondurilor europene în dezvoltarea județului și colaborarea dintre administrația publică, mediul de afaceri și ceilalți actori locali, considerată importantă pentru susținerea inițiativelor economice.

Limba germană, o preocupare pentru generațiile viitoare

Un alt punct important al întrevederii a fost legat de păstrarea și transmiterea limbii germane de la o generație la alta. Participanții au discutat despre importanța încurajării tinerilor să studieze această limbă și despre rolul pe care familia, școala și organizațiile reprezentative ale minorității germane îl au în conservarea identității culturale.

Limba și cultura germană fac parte din patrimoniul etnic și cultural al județului Bihor, iar promovarea multilingvismului reprezintă atât o modalitate de protejare a identității comunităților, cât și o oportunitate pentru dezvoltarea locală și cooperarea europeană.

Întâlnirea de la Prefectura Bihor a reconfirmat interesul pentru dezvoltarea relațiilor româno-germane pe mai multe planuri, economic, educațional și cultural, în beneficiul comunităților locale.

Distribuie