Studenții ne-artiști și-au etalat talentele muzicale și interpretative (FOTO/VIDEO)

Finală de tip open air pentru ediția I a Festivalului „Vivat Academia”, organizat cu girul Universității din Oradea de către cei de la Facultatea de Arte. Partea deosebită e că…

Au început înscrierile pentru Universitatea de vară de la Oradea

În atenția liceenilor care la toamnă vor începe clasa a XII-a. Universitatea din Oradea (UO) oferă posibilitatea oricărui astfel de adolescent, indiferent de localitatea în care își are domiciliul, să…

Pentru că a publicat în „Nature”, un universitar orădean va primi…recunoștință și felicitări

Profesorul universitar Cătălin Moca Pascu face parte din clubul cercetătorilor/universitarilor români care au avut onoarea de a fi preluați de prestigioasa revistă Nature. Informația a fost furnizată marți, 20 mai,…

Rectorul Bungău anunță 100 de locuri în plus pentru Admiterea din 2014

Universitatea din Oradea (UO) va scoate la mezat cu 100 de locuri în plus pentru procesul de Admitere din acest an. Rectorul Constantin Bungău (foto) a anunțat azi dimineață că,…

Zi de studiu internațional la Universitatea din Oradea

Timp de câteva ore, azi (7 mai), sala de conferințe de la Biblioteca Universității din Oradea (UO) va găzdui ediția din 2014 a International Study Day. Evenimnentul își propune să…

FMF din Oradea găzduiește a X-a ediție a Congresului Bienal de Cancer Mamar

În perioada 14 – 17 mai, în organizarea Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea, Hotel Internațional din Băile Felix va primi participanții ediției a 10-a a…

Clujeanul Mihail Ioan Abrudan va fi Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea

La propunerea decanului Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, Teodor Leuca, luni (14 aprilie), profesorului universitar dr. ing. Mihail Ioan Abrudan (foto) i se ve decerna oficial titlul de…

Competiția roboților, la Universitatea din Oradea

A V – a ediție Robot Challenge va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 9, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universității din Oradea. Participanții vor concura în…

O studentă la Master a câștigat ediția curentă a concursului „Mot a Monde” de la Oradea

Se umește Diana Eliza Moțiu și se poată lăuda că a dat cea mai bună traducere a unui text în cadrul fazei locale a Concursului de traduceri naţional interunivesitar „Mot…

Liderii studențimii din România se adună la Oradea

În prezența unor reprezentanți ai Ministerului Educației, ai autorităților locale și ai gazdei – Universitatea din Oradea (UO) -, vineri (14 martie) are loc deschiderea Adunării Generale a Alianței Naționale…

Înscrieri pentru cursurile de limbi moderne de la Universitatea din Oradea

Orădenii dornici să învețe o limbă modernă pot profita de posibilitatea de a face cursul de rigoare la Centrul de Limbi Moderne al Universității din Oradea. În așteptarea demarării cursurilor…

Final de proiect „Brain Pain”, Debrecen/Oradea

Azi se pune punct unui proiect transfrontalier care a avut drept principal scop amenajarea şi dotarea unui laborator de cercetare. Partenerii, Universitatea din Devrecen și Universitatea din Oradea și-au dat…

A început sesiunea de iarnă (și) la Universitatea din Oradea

Studenții orădeni intră în febra examenelor. Sesiunea actuală începe chiar azi, 20 ianuarie. Este, de altfel, prima sesiune de examene din anul studențesc actual, ea urmând să se deruleze până…

Universitatea își face mea culpa: Înscrierile la Relații internaționale, doar azi!

Universitatea din Oradea anunța ieri că perioada de înscriere la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a fost prelungită până în 31 iulie. A intervenit o…

3 facultăți orădene au prelungit perioada de înscriere

Cei care încă nu au apucat să se înscrie sau care nu au decis încă dacă să se înscrie la vreo facultate din cadrul Universității din Oradea mai au un…

Start la înscrieri! Universitatea din Oradea își așteaptă, de marți, mușteriii

Sesiunea de înscrieri la Universitatea din Oradea începe în această săptămână. În afară de Facultatea de Științe Economic (care pornește înscrierile miercuri, 17 iulie), toate celelalte facultăți sunt pregătite să…

Un monah, fost deținut politic, va vorbi la Universitatea din Oradea

11 iulie va fi ziua în care orădenii interesați de mărturiile unui fost deținut politic vor putea culege date de primă mână despre una dintre cele mai negre perioade din…

2 noi specializări la Istorie: Turismul cultural și Studiile Americane

Departamentul de Istorie din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării de la Universitatea din Oradea pune la dispoziția celor interesați două noi specializări. Începând cu…

1.520 de locuri fără taxă la Licență, la Universitatea din Oradea

În ședința de luni, 1 iulie, Senatul Universităţii din Oradea (UO) a aprobat repartizarea celor peste 8.500 de locuri pentru anul educational 2013/2014. Conform datelor primite de la Biroul de…

„Neuro”-studenții orădeni la școală de vară în Debrecen

De azi, studenții de la Universitatea din Oradea și de la Universitatea din Debrecen, care participă la proiectul „Dezvoltarea și implementarea comună a unui program de pregătire avansată în domeniul…