Se întoarce roata. Toată lumea știe că administrația Bolojan a declanșat, la un moment dat, un mic război împotriva medicilor universitari, fără să cruțe, uneori, nici Universitatea în sine sugerând…
Etichetă: universitatea din oradea
MRU i-a cerut lui Iohannis să deschidă anul universitar 2015/2016 la Oradea, în calitate de președinte al României
Pereții Teatrului Regina Maria au avut ocazia să „audă”, miercuri (11 septembrie), un discurs fulminant al fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu. Venit să susțintă în fața Dreptei bihorene candidatura liderului…
Acuze studențești la adresa conducerii Universității: Îi tratează cu dispreț pe cei care au diplomă de Bac!
Reacție destul de dură a reprezentanților studenților de la Universitatea din Oradea (UO) în privința controversatului subiect al posibilității ca absolvenții de liceu să se poată înscrie la Colegiul Universitar…
Admitere de toamnă la Universitatea din Oradea
De luni, 8 septembrie, Universitatea din Oradea (UO)primește dosare pentru sesiunea de toamnă a Admiterii din acest an, pentru studiile de Licență. Excepția o constituie Facultatea de Geografie, Turism și…
Peste 3.600 de admiși și-au confirmat locurile la Universitatea din Oradea
Se trage linie la sesiunea de admitere de vară la Universitatea din Oradea (UO). Înscrierile pentru locurile rămase vor începe în 8 septembrie. În această vară, pentru studii universitare de…
Final ca pentru staruri la Oradea Summer University (FOTO)
50 de elevi din 17 judeţe – inclusiv olimpici naționali – au participat la a doua ediție a Oradea Summer University (OSU), eveniment organizat la Universitatea din Oradea de Asociaţia…
Mai sunt locuri la Campus d`Ete la Universitatea din Oradea
Liceeni, studenți sau pretendenți la statutul de student (care își confirmă locul în urma înscrierii/admiterii din această vară) care sunt interesați de însușirea limbii franceze au ocazia să ia arte…
Au eliminat restricțiile de la Masterul de Kinetoterapie
Veste bună pentru potențialii masteranzi de la Kinetoterapie. Senatul Universității din Oradea a decis să elimine o prevedere restrictivă din metodologia de admitere la masteratul de Kinetoterapie. Acesta este organizat…
Universitatea angajează
Senatul Universităţii din Oradea a votat pentru noi angajări în cadrul instituției de învățământ superior. În ședința de luni, 21 iulie, au fost aprobate comisiile pentru 33 de posturi pe…
Universitatea din Oradea deschide sezonul înscrierilor la facultate
Luni, 14 iulie, facultățile din cadrul Universității din Oradea (UO) încep să stea la dispoziția celor care doresc să se înscrie la studii de licență sau la Masterat. În acest…
Pornește secția de Grafică de la Facultatea de Arte Vizuale de la Oradea
În ședința din 25 iunie, ARACIS a decis ca Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea (UO) să pornească o nouă specializare: Grafică – domeniul Arte Plastice. Studiile…
Studenții de la Oradea se revoltă: Se cere demisia ministrului-„dottore” Costoiu
După ce, în noiembrie anul trecut, au ieșit în stradă în toată țara pentru a cere o finanțare adecvată pentru Educație, de data asta, studenții au o problemă cu Ordonanța…
Universitatea din Oradea ar putea suspenda contractul de muncă al dr. Romanul. Rectorul i-ar accepta demisia!
Vizibil mâhnit de noua furtună de corupție care se abate asupra Universității din Oradea (UO), rectorul Constantin Bungău (foto) le-a vorbit azi jurnaliștilor despre măsurile administrative interne pe care le-ar…
Nu ți-ai luat Bacul? Vei putea să te pregătești cu profesori universitari, pe gratis!
Legea Educației Naționale a fost modificată. Printre noutățile incluse în Ordonanța de modificare a actului normativ care se aplică din 2011 se numără și cursuri speciale pentru absolvenții de liceu…
Reacție JENANTĂ a Universității în cazul profului-doctor șpăgar Romanul
„Conducerea Universităţii din Oradea a aflat din mass-media de cele întâmplate cu privire la cadrul didactic Constantin Romanul, profesor în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Aceasta nu este de…
Facultatea de Arte pornește specializarea Grafică
Din anul educațional 2014/2015, Universitatea din Oradea (UO), prin Facultatea de Arte, oferă doritorilor talentați o nouă specializare: Grafică. Aceasta este inclusă în domeniul Artelor plastice, studiile de aici urmând…
Firma Comau a premiat studenți pricepuți în modelarea 3D și 2D (FOTO)
5 studenți de la Universitatea din Oradea au fost premiați de firma Comau în urma activității lor de la Cercul ştiinţific studențesc „Modelarea sistemelor tehnice utilizând Solid Edge”. Activitatea s-a…
Vrei să-ți primești rapid diploma? Plătește taxa de urgență!
După modelul altor instituții care taxează populația pentru a elibera mai repede anumite acte, și Universitatea din Oradea (UO) face la fel. Având în vedere atât nevoia de bani suplimentari…
Angajații Universității care câștigă până în 800 lei/lună vor primi tichete de masă
Universitatea din Oradea (UO) va acorda, de la 1 iulie, tichete de masă angajaților cu venituri de până la 800 de lei net/lună. Conform datelor oferite presei în urma ședinței…
Un membru al Academiei Regale londoneze a devenit Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
În această săptămână, Senatul Universităţii din Oradea a decernat un nou titlu de Doctor Honoris Causa (DHC). Beneficiarul este profesorul britanic Kenneth Thomas Victor Grattan, membru al Academiei Regale din…




