Proiectil din al Doilea Război Mondial, descoperit în timpul unor lucrări în Oradea

Un proiectil de calibru 76 de milimetri, provenit din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit miercuri, 2 septembrie, în zona podului Teodor Neș din Oradea. Muniția a fost găsită în timpul unor lucrări, iar muncitorul care a făcut descoperirea a alertat autoritățile.

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a intervenit pentru asanarea terenului și verificarea zonei. Specialiștii au identificat proiectilul și au luat măsurile necesare pentru îndepărtarea în siguranță a acestuia.

Proiectilul a fost ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță. Acesta urmează să fie distrus ulterior, într-un mediu controlat, prin proceduri specifice.

ISU Bihor atrage atenția că muniția rămasă neexplodată poate fi periculoasă chiar și după zeci de ani. Elementele descoperite nu trebuie atinse, lovite, mișcate sau transportate, indiferent de aspectul lor.

În cazul unei astfel de descoperiri, persoanele trebuie să se îndepărteze din zona respectivă, să împiedice accesul altor persoane și să anunțe imediat autoritățile, prin apel la 112.

Distribuie