Program special în sistemul medical din Bihor, de Paște. Unde pot apela pacienții în caz de urgență

Autoritățile sanitare au anunțat programul serviciilor medicale și farmaceutice din județul Bihor pentru perioada Sărbătorilor Pascale, între 10 și 13 aprilie 2026.

Potrivit Direcția de Sănătate Publică Bihor, asistența medicală va fi asigurată în regim permanent, similar zilelor de weekend.

Centre de permanență deschise în tot județul

Pacienții cu probleme medicale care nu reprezintă urgențe majore se pot adresa centrelor de permanență ale medicilor de familie, atât din Oradea, cât și din localitățile din județ.

În Oradea funcționează mai multe astfel de centre, printre care Cantemir, Nufărul, Olimpiadei sau Rovine, iar la nivel județean sunt deschise centre în localități precum Biharia, Săcuieni, Marghita, Valea lui Mihai sau Vadu Crișului.

Consultațiile pentru urgențe și afecțiuni acute sunt gratuite pentru persoanele care se prezintă la aceste centre.

Urgențele, preluate prin 112

Pentru urgențe medico-chirurgicale, bihorenii pot apela gratuit numărul unic 112, intervențiile fiind asigurate de Serviciul Județean de Ambulanță Bihor și echipajele SMURD.

De asemenea, serviciul privat Ambulanța Pelican va fi disponibil pe toată perioada sărbătorilor.

Unitățile de primiri urgențe din spitale vor funcționa non-stop, conform programului de gardă.

Farmacii deschise în perioada sărbătorilor

Pentru asigurarea accesului la medicamente, mai multe farmacii vor avea program permanent, inclusiv unități din Oradea și Beiuș.

Servicii medicale speciale disponibile

Asistența stomatologică de urgență va fi asigurată non-stop la Clinica de Medicină Dentară din Oradea, situată pe strada Universității.

Totodată, Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor va avea activitate permanentă, iar consultațiile pentru eliberarea certificatelor medico-legale se vor face zilnic între orele 09:00 și 12:00.

Serviciul de permanență al DSP Bihor va funcționa între orele 08:00 și 16:00, pentru probleme de sănătate publică.

Recomandări pentru populație

Specialiștii atrag atenția asupra riscurilor specifice acestei perioade și recomandă:

  • achiziționarea alimentelor doar din surse autorizate;
  • verificarea termenelor de valabilitate și a aspectului produselor;
  • prepararea corectă a alimentelor, în special a cărnii și ouălor;
  • evitarea exceselor alimentare și a consumului de alcool;
  • respectarea tratamentelor în cazul bolilor cronice.

De asemenea, persoanele cu simptome respiratorii sunt sfătuite să evite spațiile aglomerate, iar părinții să supravegheze copiii pentru prevenirea accidentelor casnice.

În cazul apariției unor probleme de sănătate, bihorenii sunt îndemnați să se adreseze unităților medicale cu program permanent pentru a beneficia de tratament adecvat.

Distribuie