Prefectura Bihor centralizează cererile de restituire a proprietăților

Prefectura Bihor a convocat, joi, 13 februarie, secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale din județ pentru o ședință de lucru dedicată centralizării cererilor soluționate și nesoluționate depuse în baza legislației privind restituirea proprietăților.

Întâlnirea a avut loc la sediul instituției și a reunit reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, secretari generali, ingineri topografi și funcționari responsabili cu implementarea prevederilor legale la nivelul primăriilor. Temele principale au vizat colectarea și completarea situațiilor referitoare la cererile depuse de persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001, Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005 și Legii nr. 165/2013.

Conform Ordinului comun al Ministrului Finanțelor și al Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din 2025, unitățile administrativ-teritoriale au obligația să transmită Instituției Prefectului o situație centralizată privind cererile soluționate și nesoluționate până la 31 decembrie 2026. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și poate fi sancționată cu amenzi între 50.000 și 100.000 de lei.

La nivelul județului Bihor, între anii 1991 și 2004 au fost înregistrate aproximativ 260.000 de cereri pentru restituirea proprietăților, dintre care aproximativ 209.000 au fost soluționate favorabil. În prezent, mai există 83 de cereri nesoluționate în 12 primării, care au fost somate să finalizeze procesarea acestora până cel târziu la 15 martie 2026.

Prefectura Bihor subliniază importanța respectării termenelor și a corectitudinii datelor transmise pentru a asigura finalizarea procesului de restituire a proprietăților în județ.

Distribuie