Prefectul de Bihor avertizează: incendierile de vegetație vor fi sancționate drastic. Apel către primării și cetățeni

Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, atrage atenția asupra creșterii alarmante a numărului de incendii de vegetație uscată și fond forestier, generate în principal de arderea necontrolată a resturilor vegetale în această perioadă de primăvară.

În acest context, reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis o circulară către toate primăriile din județ, solicitând implicare activă în prevenirea și combaterea acestor practici, dar și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege acolo unde situația o impune.

Autoritățile locale sunt obligate să ia o serie de măsuri urgente, printre care organizarea de campanii de informare privind interzicerea arderilor necontrolate, monitorizarea zonelor cu risc ridicat de incendiu, afișarea de materiale informative în spațiile publice și transmiterea mesajelor preventive prin toate canalele disponibile. De asemenea, se cere intensificarea patrulelor realizate de Poliția Locală și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, precum și verificarea terenurilor agricole, pajiștilor și zonelor din apropierea pădurilor.

Totodată, primarii, viceprimarii și secretarii generali trebuie să fie permanent disponibili telefonic, pentru a asigura un răspuns rapid în cazul apariției unor situații de urgență și pentru a menține un flux constant de informații cu instituțiile județene.

Prefectul subliniază că și cetățenii care recurg la arderea necontrolată a vegetației vor fi sancționați conform legislației în vigoare. Amenzile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei, însă pot ajunge până la 15.000 de lei pentru persoane fizice și 100.000 de lei pentru persoane juridice, în cazul încălcării interdicției de a provoca incendii de vegetație.

Mai mult, în anumite situații, aceste fapte pot constitui infracțiuni și pot fi pedepsite inclusiv cu închisoarea, mai ales dacă incendiile afectează arii protejate sau terenuri supuse refacerii ecologice. Autoritățile atrag atenția că arderile necontrolate pot avea și consecințe economice, ducând la reducerea sau chiar pierderea subvențiilor acordate prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

„Protejarea comunităților și a mediului înconjurător este o responsabilitate morală colectivă. (…) Reiterez faptul că legea va fi aplicată cu strictețe, deoarece nicio activitate de igienizare nu justifică punerea în pericol a vieților sau a bunurilor”, a declarat prefectul Marcel Dragoș.

Autoritățile fac apel la responsabilitate, subliniind că incendiile de vegetație pun în pericol atât mediul, cât și siguranța comunităților și implică intervenții dificile pentru echipele de pompieri.

Distribuie