Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
oct. 01, 2016 Andrei Şandor Editorial 1 4699 vizualizari
Cei care nu au fost pe o insulă fără curent și legătură la internet în ultimele aproximativ 4 luni de zile știu că în România au avut loc alegeri locale. Alegeri care, în Bihor, au adus la putere coaliția UDMR – PSD – ALDE, în dauna (a se citi „ciuda”) PNL. Încă înainte de campania electorală, liberalii aproape că și-au băgat toate mâinile în foc că nu au cum să nu ajungă la conducerea județului în contextul cu „plagiatorul” Mang (dușman al dezvoltării) și cu „penalul” Kiss. Iar ceilalți competitori nu contează.
Cuvintele lui Ludovic al XIV-lea revin în actualitate. Doar că ele, în politica bihoreană a anului 2016, sună astfel: „Le departement, c’est nous!”. Cu o continuare demnă de un cazinou: „…et rien ne va plus”. E cineva care nu (mai) recunoaște că PNL Bihor și-a scos sub această formă colții în campanie? Ținem minte că opiniei publice i s-a inoculat că numai liberalii vor, pot și știu ce / cum trebuie făcut pentru dezvoltarea județului după modelul Oradiei.
Socoteala de acasă nu s-a potrivit nici de data asta cu prețurile din piață. Ilie Bolojan…pardon, PNL nu conduce și Consiliul Județean, așa că suntem pe calea cea bună spre pierzanie. Avem un ungur la cârmă. Iar filiala UDMR, din care provine ungurul de la cârmă, a ajuns pe mâna dușmanului (politic) de moarte al lui Bolojan: Cseke Attila. Dar nici nu asta pare să fie cea mai nasoală chestiune. Aparent, ceea ce supără PNL e faptul că, după cum recunosc pe la colțuri chiar și unii liberali cu state vechi, parcă au început să se miște lucrurile la CJ.
Ungurul a repornit șantierul de la Muzeu, subiect pe care PNL l-a ocolit cu dibăcie în campania electorală. Știe toată lumea de ce. Ungurul a avut și bafta de a fi în locul potrivit atunci când Ryanair a anunțat că va avea zboruri de pe aerogara orădenă. Asta e! Sigur, ar fi fost frumos ca la conferința de presă cu pricina să fi fost invitat și Cornel Popa. Cel după care, acum, unii liberali se fac că varsă lacrimi de crocodil. Penibil, în condițiile în care nu demult l-au ‘ejectat’ de la conducere astfel încât nu e sigur nici dacă va avea un loc eligibil pe lista de la parlamentarele din decembrie. Ba chiar am informații cum că i s-a propus de la București să își aleagă județul în care vrea să fie cap de listă pentru Senat. Ce tare ar fi ca Popa să meargă să candideze într-un alt județ și nu în cel în care a ridicat partidul la un nivel de la care, acum, poate emite pretenții în ceea ce privește conducerea a (aproape) tot ce mișcă.
Radu Țîrle a început să intervină la aeroport, Cornel Popa a mai pus o cărămidă, iar Pasztor Sandor (respectiv alianța UDMR – PSD – ALDE) e pe poziție la tăierea imaginară a panglicii. Ce-i așa de supărător în asta? Isteriile unor fanatici liberali din anturajul direct sau indirect al noului președinte de filială Bolojan sunt de timesnewroman.ro. Comentarii de genul „Ce caută Pasztor și Mang în poza cu Ryanair?!”, la anunțul cu pornirea curselor aeriene low cost de la Oradea. Le-ați văzut pe Facebook, sunt convins. Ăsta e jocul politic. În loc să ne bucurăm că, deși unii s-ar fi îngrășat pe loc în caz de eșec, negocierile au fost continuate și duse la bun sfârșit, noi spunem (adică ei spun) că trebuia ca un șef de la PNL să zâmbească în poza cu Ryanair.
Chiar nu reușim să trecem de astfel de copilării? Ce exemplu de normalitate a fost (și) la prezentarea stadiului proiectului cu centrul de instruire a salvatorilor montani! Mi-a făcut plăcere să-l aud pe vicepreședintele „dușman” Ioan Mang vorbind laudativ (pe bună dreptate!) despre echipa condusă de Horia Carțiș (șeful de cabinet al ex-președintelui Popa, fost purtător de cuvânt al CJ, actual șef al Departamentului care se ocupă de proiecte cu finanțare europeană). La fel, pentru mine cel puțin, a fost un moment de normalitate să îl văd pe Carțiș că nu face urticarie stând lângă Mang la conferința de presă în care se vorbește despre ceva făcut pentru cetățeni. Iar cetățeanul nu are culoare politică!
Pe turiștii care vin la / pleacă de la Oradea nu prea îi intereseaza (sau nu ar trebui să îi intereseze) despre negocieri politice, despre partidele din care fac parte liderii administrativi și despre frustrăile politice ale unora sau altora. Nici pe turiștii care ar putea avea nevoie de salvare montană mai rapidă și mai de calitate. Nici pe bihorenii care vor putea beneficia de un sistem mai performant de colectare a gunoiului. Așa s-a nimerit: sunt proiecte care au început pe vremea lui Kiss și au fost continuate de Țîrle și Popa. Unele au fost finalizate, altele vor fi terminate în mandatul lui Pasztor. Politicienii invocă nevoia de continuitate în materie de proiecte ample și bune pentru oameni, dar se pare că liberalii bihoreni și ai lor aplaudaci sunt de acord cu normalitatea de acest gen numai dacă sunt ei în postura tăietorului de panglică.
Când cei menționați vor accepta în mod natural astfel de nereușite și vor reuși să meargă înainte – chiar și făcând opoziție, dar nu așa cum se întâmplă acum în Consiliul Județean – lucrând în continuare pentru mult invocatul bine al oamenilor, atunci, zic eu, că vom avea o clasă politică realmente responsabilă. Sper să mai prind o astfel de legislatură!
foto – halalbook.fr
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!
Ai vazut ce fetze tembele au unii consilieri liberali de la CJ ? Incredibil cata ura musteste in ei, zici ca sunt spalati pe creier ! Trei dintre ei, cei mai gretosi, sunt pocaiti. Sa fie vreo legatura intre apartenenta religioasa si ura si rautatea afisate ? 😀