Actualizat octombrie 6th, 2024 12:47 AM
apr. 26, 2018 Andrei Şandor Editorial 1 7404 vizualizari
Am mai scris, chiar în ultima opinie, despre dubla măsură. Poate aţi citit. De data asta, intenţionam să mă refer la noua bătălie PNL – PSD/UDMR/ALDE iscată pe tema „fătucilor” (citat din Ilie Bolojan) pe care Puterea de la Consiliul Judeţean le-a angajat în ultimii doi ani. Primarul m-a inspirat în conferinţa de presă pe care a ţinut-o acum câteva zile. Şi chiar cred că opinia publică trebuie să ştie că nu e inovaţie ca un partid aflat la conducere (sau o coaliţie) să se înconjoare cu apropiaţi. Deci sper că nimeni nu e atât de naiv încât să creadă că, în Primăria Oradea, Bolojan & Co n-au angajat fără greţuri „fătuci” şi băieţoi care, până la acel moment, s-au remarcat doar prin loialitate faţă de partid/edil, prin lipirea cu talent a afişelor şi share-uirea cu spor a materialelor de propagandă pe internet.
Ultima şedinţă de plen a Consiliului Judeţean mi-a schimbat subiectul. Musai să revin la dubla măsură. De data asta, ea e practicată de consilierii liberali. În toiul discuţiilor despre motivele pentru care PNL nu a vrut să voteze proiectul de buget, un ales liberal aflat la primul mandat a vrut să îi facă soclu statuii lui Ilie Bolojan spunându-le liderilor de la judeţ că ei nu au confirmat aşa cum a făcut primarul de Oradea. Şi i-a provocat pe Pasztor, Mang şi Bodea să spună ce anume au de arătat la mijlocul actualului mandat. Primul lor mandat ca Executiv al CJ. Bineînţeles, nici actuala coaliţie nu a pus (încă) Bihorul pe primul loc (aşa cum nici administraţia liberală a lui Cornel Popa nu a făcut-o!), dar există, totuşi, anumite lucruri care pot fi trecute pe lista aspectelor pozitive. Indiscutabil, printre ele se numără suita de proiecte pentru care au şi fost deja semnate contracte de finanţare pe bani europeni. Fonduri nerambursabile.
Mai ţineţi minte căile verbale principale de atac ale reprezentanţilor administraţiei Bolojan? Banii europeni. Sumele din exterior graţie cărora au putut fi făcute o serie de investiţii mari în Oradea. Nu discutăm acum despre oportunitatea unora, ci pur şi simplu despre ideea că fondurile de la Bruxelles sunt cele care au permis aşa numita dezvoltare din ultimii 10 ani a municipiului reşedinţă de judeţ. Lucru subliniat des de primar, de viceprimari şi de alţi băieţoi şi „fătuci” care lustruiesc zi de zi imaginea primarului şi a realizărilor acestuia. Ei bine, se pare că alţii nu au voie să se laude cu contracte pe bani europeni.
În şedinţa invocată, vicepreşedintele Ioan Mang a început să îi răspundă unui „anchetator” de la PNL (care a întrebat ceva de genul „Ce vă recomandă să conduceţi judeţul? Că Bolojan a confirmat la Primărie…”) şi ar fi vorbit despre contractele de peste 100 de milioane de euro semnate deja. Surpriză: liberalul Dacian Foncea a intervenit sugerând că acele contracte externe nu sunt importante. „Sunt contracte pe POR (n.b.: Programul Operaţional Regional). Venea oricum valul acestor proiecte peste Consiliul Judeţean”. Culmea: e posibil ca Foncea să aibă dreptate. Dar atunci, cu permisiunea tuturor, aş solicita echitate de la cei care urmăresc fenomenul şi le-aş cere fanilor înrăiţi ai super-absorbantei administraţii Bolojan să privească la fel şi realizările Primăriei Oradea. Oricum venea tsunami de bani din Vest şi se făceau utilităţile în Parcul Industrial, noul CET, conductele de termoficare, Dealul Ciuperca, Piaţa Unirii, Muzeul Francmasoneriei etc. Deci ce mare brânză a făcut administraţia liberală a urbei?
Dacă e val, ca valul vine şi în Piaţa Unirii nr. 1, nu doar în Parcul Traian. Important e ca surferul să-l poată încăleca şi să-l ţină bine placa!
oct. 06, 2024 0
oct. 05, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0
Sa ajungi sa il pupi pe Mang… e grețos. Fituica de partid si acest site.