
CSM Oradea începe oficial sezonul 2026/2027 cu participarea la Cupa României la polo pe apă masculin. Competiția se desfășoară în această săptămână, la Focșani, iar echipa orădeană își propune un parcurs cât mai bun înaintea debutului european.
Turneul este programat între 9 și 12 septembrie și este organizat sub egida Federației Române de Polo. CSM Oradea va pleca spre Focșani marți, 8 septembrie, iar primul joc este programat miercuri, de la ora 12:00.
Echipa pregătită de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu a fost repartizată în Grupa B, unde le va avea ca adversare pe Politehnica Cluj-Napoca și Rapid București. În cealaltă grupă se vor afla Steaua București, Dinamo București, CSU Oradea și CSM Mureșul Târgu Mureș.
În prima fază a competiției, formațiile vor juca după sistemul fiecare cu fiecare. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în semifinale.
Pentru CSM Oradea, programul din faza grupelor este următorul:
Miercuri, 9 septembrie, ora 12:00
CSM Oradea – Politehnica Cluj-Napoca
Joi, 10 septembrie, ora 17:30
CSM Oradea – Rapid București
Semifinalele Cupei României sunt programate vineri, 11 septembrie, de la ora 17:30. Ziua de sâmbătă va fi rezervată meciurilor de clasament și finalei competiției.
Toate partidele turneului se vor disputa la bazinul Consiliului Județean Vrancea din Focșani. În aceeași perioadă, aici va avea loc și competiția feminină pentru Cupa României.
După Cupa României, urmează Champions League
Turneul de la Focșani este primul obiectiv oficial al CSM Oradea din noul sezon, însă echipa are programată rapid și o provocare europeană.
În perioada 18-20 septembrie, Oradea va găzdui una dintre grupele de calificare în Champions League. Meciurile vor avea loc la bazinul olimpic „Ioan Alexandrescu”, astfel că formația orădeană va avea ocazia să evolueze în fața propriilor suporteri într-o competiție europeană de anvergură.
Până atunci, CSM Oradea va avea ocazia să-și testeze forma și noile formule de joc la Cupa României de la Focșani.




