Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
feb. 23, 2017 Andrei Şandor Actualitate, business 0 1784 vizualizari
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță că sunt disponibile 15 posturi pentru lucrători calificaţi în domeniul hotelier. Bihorenii care pot aplica pentru aceste locuri de muncă, prin intermediul EURES, sunt cei care au calificare în gastronomie (ospătar – 8 posturi, recepționer – 2 posturi, bucătar – 2 posturi, cameristă – 2 posturi și personal ȋntâmpinare oaspeți – 1 post). Locurile de muncă sunt pentru activitate sezonieră în Germania. Potrivit directorului executiv al AJOFM, Bekesi Csaba, job-urile „sunt oferite de Hotel Marriott Frankfurt și alți angajatori germani”. Selecția efectivă va fi organizată la București, ȋn prima parte a lunii aprilie. AJOFM a transmis și condițiile cerute pentru ocuparea celor 15 posturi:
– pentru posturile de ospătar – calificare profesională încheiată și/sau experienţă în domeniu, precum și cunoștinţe bune de limbă germană și engleză (nivel B1);
– pentru posturile de recepționer și personal ȋntâmpinare oaspeți: calificare profesională încheiată și/sau experienţă in domeniul hotelier, abilități de utilizare a sistemului de rezervare OPERA și cunoștinţe foarte bune de limbă germană și engleză (nivel B1/B2 – C1/C2);
– pentru posturile de bucătar: calificare profesională încheiată și experiență ȋn domeniu, precum și cunoștințe de limbă germană (nivel A2 – B1) sau de limbă engleză (nivel B1);
– pentru posturile de cameristă: experiență minimă ȋn domeniu și cunoștințe de limbă germană (nivel A2).
De știut că angajarea se poate face pe durată determinată, de 8 – 12 luni, cu posibilitate de prelungire. Dar pot fi și angajări permanente. „Salariul oferit este de 2000 – 2250 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar, 1850 – 2300 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar, 2095 euro brut/lună, pentru posturile de recepționer și personal ȋntâmpinare oaspeți și de minimum 1800 euro brut/lună pentru posturile de cameristă”, se arată într-o informare venită de la AJOFM Bihor.
Directorul Bekesi spune că, la cerere, angajatorii pot asigura cazarea gratuit ori contra cost. De asemenea, există posibilitatea sprjinului în vederea găsirii unei locuinţe. „Persoanele cu domiciliul în județul Bihor, care corespund cerinţelor posturilor oferite, pot să se adreseze Consilierului EURES, Simona Burdean, din cadrul AJOFM (strada Transilvaniei nr. 2), transmite instituția.
foto – unitelive.org
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 11, 2024 0
aug. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0