Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
nov. 28, 2024 Daniel Ardelean Actualitate, Cele mai citite stiri Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității! 938 vizualizari
Trebuie să le spunem oamenilor că sunt puși în fața unei false alegeri. Nu există doar două soluții. Există și a treia cale!
În fața acestei divizări profunde, PSD rămâne singura forță de centru, echilibrată și moderată. Noi suntem factorul de echilibrul. Noi suntem Calea a treia! Noi reprezintăm calea de mijloc, abordarea moderată și vocea rațională.
Alegerile parlamentare devin, așadar, și mai importante. Dacă nu ieșim în număr mare la vot de 1 decembrie și susținem PSD, România nu va scăpa de haos! Doar votul pentru PSD pentru aduce echilibrul și poate salva România!
Printr-o mobilizare exemplară, pe 1 decembrie, putem câștiga alegerile parlamentare și să obținem un scor care să ne facă suficient de puternici pentru a nu putea fi ignorați!
Suntem în fața unor alegeri cruciale nu doar pentru cum va arăta viitorul Parlament al României, dar mai ales pentru viitorul țării noastre, prin prisma configurației noului guvern care va conduce țara în următorii patru ani. Contează foarte mult ce alianță de partide va reuși să facă majoritatea. De aceea este nevoie ca PSD să obțină un număr cât mai mare de voturi la alegerile parlamentare.
Printr-un vot rațional putem evita un scenariu de coșmar.
Românii trebuie să evite cele două capcane majore: un parlament majoritar populist-extremist și unul așa-zis progresist de ”dreapta”, care însă știe să facă doar circ și scandal și să aducă austeritatea pentru români.
Prin votul lor pentru PSD, românii trebuie să blocheze ascensiunea extremiștilor, în același timp însă, trebuie să oprim și refacerea Alianței Austerității dintre PNL și USR. Ambele variante sunt la fel de rele, de data aceasta nu există răul mai mic. Doar PSD reprezintă garanția că guvernarea rămâne una echilibrată și stabilă, așa cum a fost de fiecare dată când am guvernat noi, social-democrații. Doar PSD poate garanta că veniturile românilor sunt un drept câștigat și acestea nu vor scădea tăiate de PNL-USR sau nu vor fi mâncate de inflație.
Adevărata stavilă în fața derapajelor Dreptei este Parlamentul, cea mai importantă instituție democratică. Iar în interiorul Parlamentului este nevoie de o forță politică ca PSD, care să contrabalanseze puterea forțelor ”suveraniste” și a celor așa-zis progresiste – care vor să se unească din nou pentru a pune mâna pe putere, așa cum au mai făcut și în 2021, în timpul pandemiei.
Tocmai de aceea, mesajul nostru pentru bihoreni pentru alegerile parlamentare este următorul:
Dați-ne votul duminică pentru a putea păstra România pe calea sigură și pentru a putea salva țara noastră din fața pericolului reprezentat de curentele extremiste care au prins avânt: atât în fața populiștilor naționaliști de dreapta, cât și a progresiști-neomarxiștilor!
E nevoie de un partid social-democrat puternic în Parlament care să se opună acestor excese. Altfel vom avea un nou val de oameni care nu beneficiază de pe urma dezvoltării țării, iar partidele extremiste vor atinge scoruri si mai înfricoșătoare. Socialul nu se abordează cu drujba.
Dați-ne votul duminică pentru a avea forța necesară în Parlament să ținem piept viitorului președinte al țării, indiferent care va fi acesta. Dați-ne votul să avem puterea să-i ținem piept dacă va încerca să iasă din litera și spiritul Constituției, să-l putem împiedica să ajungă la excese și derapaje anti-demoratice de orice fel!
PSD este aici, cu voi și pentru voi! Nu vom lăsa pe nimeni să vă ia drepturile câștigate prin ani de muncă cinstită. Pensiile majorate, salariile mai mari, sprijinul pentru familiile cu venituri mici, pentru tineri și persoanele defavorizate – toate acestea sunt garantate de noi, Partidul Social Democrat.
Noi știm ce înseamnă să vă fie greu, știm că fiecare leu contează pentru familiile voastre. De aceea, am luptat pentru ca fiecare pensionar să primească mai mult, pentru ca salariul minim să crească și pentru ca mamele, copiii, tinerii și părinții noștri să aibă un trai decent.
Dar acum, viitorul acestor drepturi depinde de voi. Dacă doriți să păstrați ceea ce noi ne-am străduit să construim, mergeți duminică la vot! Votați pentru stabilitate, pentru siguranță, pentru familiile voastre, dar și pentru o bătrânețe liniștită pentru părinții și bunicii noștri.
Viitorul României nu trebuie să fie unul al fricii, ci al speranței! Împreună putem asigura un drum sigur pentru județul nostru, pentru țara noastră și pentru toți cei pe care îi iubim. Duminică, votați PSD, partidul care vă protejează și vă respectă!
nov. 28, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!