OTL introduce linia T9 de autobuz în weekend. Modificări în circulația tramvaielor din Oradea

Călătorii din Oradea trebuie să țină cont de noi modificări în transportul public în acest weekend. OTL anunță introducerea unei linii temporare de autobuz, T9, ca urmare a unor lucrări la calea de rulare a tramvaielor pe tronsonul Piața Rogerius – Pod CFR.

Operatorul de transport public local informează că, sâmbătă, 18 iulie, și duminică, 19 iulie 2026, circulația tramvaielor va fi afectată de lucrările programate în zona menționată, iar pe anumite segmente călătorii vor fi preluați de autobuze.

Linia temporară T9 va asigura legătura între Biserica Emanuel și Pod CFR, cu o frecvență de 15 minute, din ambele capete de traseu.

Prima cursă a autobuzului T9 va pleca de la Biserica Emanuel spre Pod CFR la ora 5:15, iar ultima cursă este programată la ora 22:55, cu plecare de la Pod CFR spre Biserica Emanuel.

Pe tronsonul Biserica Emanuel – Parc Olosig – Biserica Emanuel, autobuzele vor circula pe calea de rulare și vor respecta stațiile de tramvai existente. De la Parc Olosig până la Pod CFR, autobuzele vor circula pe benzile dedicate traficului rutier, oprind în apropierea stațiilor de tramvai pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor.

În ceea ce privește circulația tramvaielor, OTL precizează că:

  • linia 2 va circula pe traseul obișnuit, cu frecvența specifică zilelor lucrătoare;
  • liniile 6 și 7 vor avea o frecvență de 10 minute între linii, prima garnitură urmând să plece din Nufărul la ora 5:55, iar ultima cursă fiind programată la ora 22:10;
  • liniile 4, 5 și 8 vor fi suspendate temporar.

Reprezentanții OTL își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc călătorilor pentru înțelegere și respectarea indicațiilor pe durata desfășurării lucrărilor.

Distribuie