Noaptea Europeană a Muzeelor 2026, succes de public la Oradea: peste 20.000 de vizitatori

Noaptea Europeană a Muzeelor, desfășurată la Oradea în data de 23 mai 2026 sub egida „Muzeele orădene împreună!”, ediția a XI-a, s-a bucurat de un succes deosebit și în acest an, atrăgând un număr impresionant de vizitatori în toate spațiile muzeale participante.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, sub patronajul Ministerului Culturii din Franța, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și numeroase instituții culturale, educaționale și de ordine publică, precum și organizații și companii locale.

Potrivit organizatorilor, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal a înregistrat, cumulat, 20.092 de vizitatori în toate spațiile sale expoziționale. Cele mai mari fluxuri de public au fost la Muzeul Țării Crișurilor, cu 11.812 vizitatori, urmat de Muzeul Orașului Oradea – 3.723, Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” – 1.710, Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” – 1.937 și Muzeul Memorial „Ady Endre” – 910 vizitatori.

Reprezentanții instituției au transmis mulțumiri tuturor partenerilor implicați, celor peste 150 de voluntari, precum și publicului care a ales să participe la eveniment și să descopere oferta culturală a muzeelor orădene în noaptea de sâmbătă, 23 mai 2026.

Organizatorii subliniază că succesul ediției din acest an confirmă interesul constant al publicului pentru evenimentele culturale de amploare desfășurate în Oradea și în județul Bihor.

Distribuie