Incendiu la o locomotivă în Halta Tămășeu. Pompierii au intervenit rapid, fără victime

Pompierii militari orădeni au intervenit în noaptea de duminică spre luni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locomotivă aflată în Halta Tămășeu. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 03:40, fiind mobilizate de urgență mai multe echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea.

La fața locului au acționat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În momentul izbucnirii incendiului, personalul feroviar a decuplat vagoanele și a mutat locomotiva la o distanță sigură, evitând astfel extinderea focului.

Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări de fum la nivelul compartimentului motor, însă pompierii au reușit localizarea și lichidarea acestuia în aproximativ 10 minute, împiedicând propagarea flăcărilor și limitând pagubele.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un conductor electric defect. În urma evenimentului au ars un motor de ventilator și un panou electric.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Distribuie