Misiune grea: Stingere de incendiu la o casă în Pietroasa. Realimentare cu apă din Criș la -18 grade Celsius

Peste 3 ore s-au luptat cu focul, în această dimineață, pompierii de la Ștei, chemați să lichideze un incendiu izbucnit la o casă din Pietroasa. Acțiunea salvatorilor a început pe la ora 6:15. Focul se manifesta violent la acoperişul casei, iar flăcările de peste 4 – 5 metri ameninţau să se propage la întreaga locuință.
Conform purtătorului de cuvânt al ISU „Crișana”, cpt. Camelia Roșca, s-a acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pompierii fiind să realimenteze cu apă din Crișul Pietros, aflat în apropiere. Greutatea misiunii a fost dublată de temperatura de aproximativ -18 grade Celsius a aerului. „Operaţiunea de stingere a fost finalizată în jurul orei 9.25, echipajele acţionând în continuare pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 9.40”, spune cpt. Roșca. Din păcate, o parte a imobilului a fost distrusă de foc. Au ars tavanul mansardei şi învelitoarea de țiglă a acoperișului pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, iar bunurile aflate în mansardă s-au degradat. Totuși, oamenii de la ISU „Crișana” au reușit să împiedice propagarea flăcărilor, salvând încăperile de la demisol și de la parterul locuinței. „Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de coșul de fum deteriorat”, se mai precizează în comunicatul transmis de pompieri.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 8 =