
Primăria Oradea organizează luni, 9 noiembrie 2026, o întâlnire de informare și instruire pentru locuitorii din cartierul Rogerius, în vederea punerii în funcțiune a două insule ecologice digitalizate amplasate în zona străzii Transilvaniei.
Întâlnirea va avea loc de la ora 13:00, pe strada Transilvaniei nr. 20, în spatele magazinului Cireșica, și vizează cele două insule ecologice cu codurile 326 și 327. Acestea urmează să devină funcționale începând cu data de 16 noiembrie 2026.
La instruire sunt invitați reprezentanții tuturor asociațiilor de proprietari din cartierul Rogerius pentru care nu au fost organizate până acum astfel de întâlniri, precum și locatarii interesați.
Primăria solicită ca fiecare asociație de proprietari să fie reprezentată de cel puțin o persoană, încurajând totodată participarea unui număr cât mai mare de locatari. Cei care vor lua parte la întâlnire trebuie să aibă asupra lor cartelele de acces primite.
În cadrul instructajului vor fi prezentate modul de utilizare a insulelor ecologice, procedura de acces pe bază de cartelă sau cod QR, precum și regulile de colectare separată a deșeurilor.
La întâlnire vor participa reprezentanți ai Primăriei Oradea, ai Poliției Locale Oradea și ai operatorului de salubritate RER Vest.
367 de insule ecologice montate în Oradea
Insulele ecologice digitalizate au fost amplasate în municipiul Oradea printr-un proiect finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În total, au fost montate 367 de astfel de insule, dintre care 100 în anul 2024 și alte 267 în cursul anului 2026.
Municipalitatea a decis ca punerea lor în funcțiune să se facă etapizat, astfel încât locuitorii să fie informați și instruiți în prealabil cu privire la utilizarea noilor sisteme. Măsura are la bază și experiența acumulată în urma operaționalizării primelor 100 de insule.
Fiecare insulă este prevăzută cu cinci module destinate colectării separate a deșeurilor: biodegradabile, reziduale, sticlă, hârtie și carton, respectiv plastic și metal.




