
Ieri, sub cupola Sinagogii Sion, Oradea și-a sărbătorit oamenii care aleg, zi de zi, să fie aproape de ceilalți. Noua ediție a Galei Voluntarilor a reunit zeci de voluntari care, prin munca lor discretă în asistența socială, schimbă în bine destinul comunității bihorene.
Evenimentul a fost deschis de primarul Florin Birta, care le-a vorbit celor prezenți despre importanța de a fi aproape de oameni și despre valoarea muncii în echipă. Momentele artistice au fost deschise de Corul de copii al Filarmonicii de Stat Oradea, care a adus un moment plin de emoție și bucurie, prevestind primăvara.
Arina Moș, deputat în Parlamentul României, a subliniat că voluntariatul reprezintă legătura esențială dintre instituții și realitatea din teren, punctând că nicio strategie socială nu poate fi completă fără implicarea celor care cunosc nevoile cetățenilor.
Anca Grama, directorul DAS Oradea, a transmis mesajul principal al serii:
„Nu suntem definiți de ceea ce avem, ci de ceea ce suntem dispuși să dăm mai departe. Să fii voluntar înseamnă să înțelegi că demnitatea celui de lângă tine este responsabilitatea noastră, a tuturor. Nicio schimbare reală nu începe de la cifre sau proiecte pe hârtie, ci din inima unui om care decide să îi pese. Vă mulțumesc și vă felicit pentru că alegeți să fiți acea mână întinsă care transformă Oradea într-o familie!”
Voluntarii anului 2026
Printre cei premiați pentru implicarea lor deosebită s-au numărat:
Vlad-Ștefan Boier (Asociația Alsterdorf) – sprijin constant pentru beneficiarii centrului de zi.
Karmen Chimerel (Asociația S.O.S Autism Bihor) – folosirea sportului de elită pentru incluziunea copiilor cu autism.
Maria Deac (Asociația DOWN Oradea) – mobilizare comunitară și sprijin în toate activitățile organizației.
Sabin Pușcașiu (Caritas Eparhial Oradea) – empatie și timp oferit persoanelor aflate în nevoie.
Corina Mlendea (DGASPC Bihor / Ajungem Mari) – sute de ore dedicate copiilor din centrele de plasament.
Evelina Damian (Asociația Filantropia Oradea) – sprijin pentru refugiați și persoane cu dizabilități.
Casian Alin Balș (Fundația Comunitară Oradea) – mentor pentru tineri și organizator al evenimentelor comunitare.
Marius Ardelean (Fundația Est Europa) – ore de răbdare la teme pentru copiii din centrele de zi.
Mioara Gadalean (Clubul Kiwanis Oradea) – coordonarea campaniilor caritabile și a ajutorului pentru familii în criză.
Alin Cîndea (Rotaract Club Oradea) – gestionarea proiectului „O cană de fericire”, cu sute de perechi de ochelari pentru persoane vulnerabile.
Andreea-Ioana Balint (Serviciul de Ambulanță Județean Bihor) – peste 1.300 de ore în prima linie a intervențiilor de urgență.
Georgeta Pop (Fundația de Scleroză Multiplă) – prezență caldă pentru beneficiari.
Geanina Rus (UPU-SMURD) – sute de ore în mediul solicitant al urgențelor medicale.
Anca Mariana Irimie (Inspectoratul pentru Situații de Urgență) – implicare în zeci de intervenții de prim ajutor.
Rodica Sana (Asociația Națională a Deficienților Locomotori) – sprijin necondiționat pentru comunitate.
Raelene Sorițău (Hospice Emanuel) – alinare pentru familiile aflate în momente dificile.
Elisabeta Milo (Asociația Viață cu Autism) – coordonarea atelierelor creative pentru tineri.
Michael Wöhrer (Asociația Caritas Catolica) – coordonarea taberelor internaționale de voluntariat.
Eszter Körözsi (Asociația Pro Christo et Ecclesia) – regizarea pieselor de teatru educative pentru copii din familii defavorizate.
Manuel Seleș (Lions Club Oradea) – leadership în proiectele umanitare.
Alexandra Munteanu (Asociația Cătunul Verde) – coordonarea activităților pentru copii vulnerabili.
Ioana Mădălina Maiorescu (Asociația Lumea lui Iannis) – sprijin pacienți oncologici prin grupuri de suport.
Alina Decsei-Radu (Asociația Psihologi pentru Comunitate) – coordonarea grupurilor de suport terapeutic.
Angela Costa (Program de meditații) – inspirație pentru elevi.
Joshua Biro (Programul de digitalizare pentru seniori) – cursuri de digitalizare pentru vârstnici.
Olivia Selena Pocioian (Asociația Noua Acropolă Oradea) – ateliere creative pentru seniori.
Miorița Săteanu (89 de ani) – model de vitalitate civică.
Ioan-Ștefan Fluieraș (Asociația „General Traian Moșoiu”) – promovarea tradițiilor și implicare în evenimente locale.
Partenerii care au susținut schimbarea
Mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat de:
Trendart – magie și basme în centrele de zi.
Facultatea de Drept – studenți care aduc bucurie copiilor.
Celestica România și FC Bihor – ghiozdane și rechizite pentru început de an școlar.
Federația Patronilor Bihor și Asociația Studenților Stomatologi – daruri și zâmbete pentru sărbători.
Evenimentul a fost găzduit de Oradea Heritage, cu sprijinul Select Catering, Filarmonicii de Stat Oradea, și al Mariei Ungureanu (LifeZoom Photography), care a surprins momentele speciale ale serii.




