Actualizat martie 14th, 2025 11:59 AM
mart. 14, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 3574 vizualizari
Omul de afaceri Constantin Jurcă (foto dreapta), fost viceprimar al Municipiului Oradea, a devenit proiectant autorizat de construcții pasive. Conceptul casei pasive se bazează pe o poziționare cât se poate de bună a construcției și mai ales pe o termoizolație aproape de perfecțiune. Vineri, 14 martie, la sediul Federației Patronilor Bihor (FPB) – for al cărui prim-vicepreședinte este -, Jurcă a semnat documentul prin care a aderat la Asociația Casa Pasivă, în prezența șefului acestei entități (arhitectul Abos Ede) și a primarului de Oșorhei, Ioan Pop. Acesta din urmă a venit la Oradea pentru a vorbi despre disponibilitatea comunei de a găzdui în Centrul de Afaceri care se construiește acolo (din fonduri europene tranfrontaliere) firme implicate în energia regenerabilă. Casa pasivă merge mână în mână cu acest tip de energie deoarece, potrivit datelor furnizate azi de Jurcă și de Abos, o asemenea construcție este aproape 100% independentă energetic, putându-se folosi de căldura Soarelui, de cea a aerului și, atenție, chiar de cea emanată de corpul uman. Condiția principală pentru ca sistemul casei pasive să fie realmente funcțional este izolația temeinică a locuinței. După cum a explicat Constantin Jurcă, avantajele unei astfel de case sunt evidente, consumul de energie reducându-se chiar și cu 90%. Se pare că nu doar corpul uman poate contribui la confortul termic din locuință, ci chiar și aparatura electrică/electronică din interior. Dacă locuința a fost corect izolată termic. Președintele Asociației Casa Pasivă, Abos Ede, a dat un exemplu de-a dreptul incredibil: calculele făcute pentru un caz concret de casă pasivă cu o suprafață de puțin peste 100 mp arată că factura de gaz pe an este de 250 lei (RON)! Teoretic, nu ar fi niciun motiv pentru care românii să nu fie tentați să își comande asemenea case. Doar că sunt costuri ceva mai mari decât în cazul caselor normale. Jurcă spune că, neexistând încă o piață concretă, nu se poate spune cât costă o asemenea locuință. Dar estimările arată că prețul final nu ar depăși cu mai mult de 10% – 15% prețul standard. Iar recuperarea investiției se face în 10 sau 15 ani, amortizarea fiind garantată prin facturile scăzute la încălzire. Pentru ca oamenii să fie încurajați să investească în astfel de case pasive, Constantin Jurcă spune că vor fi făcute demersuri pentru ca aceste persoane să poată avea unele facilități fiscale. La început, doar pe plan local, însă nu e exclus lobby-ul pentru ca și Parlamentul României să ia în discuție acest subiect de viitor.
Pentru mai multe amănunte despre casele pasive urmăriți acest link.
iun. 28, 2017 0
apr. 19, 2017 0
mart. 30, 2017 1
mart. 28, 2017 0
mart. 14, 2025 0
mart. 14, 2025 0
mart. 14, 2025 0
mart. 14, 2025 0