Actualizat februarie 9th, 2025 11:23 PM
iun. 28, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 3206 vizualizari
La prima vedere, este o nouă ieşire triumfalistă a forurilor patronale din judeţ care au iniţiat Memorandumul pentru Bihor. Documentul parafat recent, cu pompă, de peste 50 de personalităţi din diferite domenii de activitate, nu conţinea semnătura primarului de Oradea. Până acum!
Patronii au anunţat că edilul liberal a iscălit, într-un final, acest act, ceea ce este în mod real ceva de menţionat. Nu de alta, dar Bolojan nu este genul care să participe la asemenea exerciţii de imagine. Ba a mai şi spus, în primăvara acestui an (cu ocazia refuzului de a semna un protocol, în numele PNL Bihor, privind susţinerea la Bucureşti a mai multor proiecte ce aveau legătură şi cu Municipiul Oradea), că asemenea demersuri sunt echivalente cu zero. Ei iată că, de data asta, Bolojan a semnat. Alături de rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău. Potrivit comunicatului venit de la forurile patronale, şeful Primăriei şi rectorul au fost semnatarii cu numerele 55 şi 56 ai Memorandumului „bunăstării” bihorenilor. „Este așteptată și semnătura președintelui Consiliului Județean, Sándor Pasztor, cel care a fost primul oficial al Bihorului care a salutat realizarea Memorandumului și a avut un aport însemnat la completarea obiectivelor majore din Memorandum”, transmite secretarul general Dorel Puchianu. Despre ce anume conţine documentul şi despre ziua mare a parafării puteţi citi AICI.
foto – fillyaboots.com
apr. 19, 2017 0
mart. 30, 2017 1
mart. 28, 2017 0
mart. 01, 2017 0
feb. 09, 2025 0
feb. 09, 2025 0
feb. 08, 2025 0
feb. 08, 2025 0