
Meciul dintre Concordia Chiajna și FC Bihor Oradea va putea fi urmărit în direct la televizor, după ce Federația Română de Fotbal a revizuit luni programul transmisiunilor pentru etapa a 2-a a Ligii 2 Casa Pariurilor.
Schimbarea vine după ce, în programul anunțat inițial de FRF, confruntarea de sâmbătă, 8 august, nu figura printre cele trei partide selectate pentru transmisie.
Potrivit noii programări comunicate cluburilor, jocul Concordia Chiajna – FC Bihor se va disputa sâmbătă, de la ora 11:00, și va fi transmis în direct de Digi Sport și Prima Sport.
Modificarea a adus și o reconfigurare a celorlalte partide televizate din această rundă. Astfel, duelul Unirea Slobozia – Gloria Bistrița a fost programat vineri, 7 august, de la ora 18:00, iar întâlnirea Chindia Târgoviște – FC Metaloglobus va avea loc duminică, 9 august, de la ora 16:30. Ambele vor fi difuzate de Digi Sport și Prima Sport.
Pentru formația orădeană, partida de la Chiajna reprezintă primul meci în deplasare din noul sezon al Ligii 2, iar suporterii care nu vor putea ajunge pe stadion vor avea posibilitatea să urmărească evoluția echipei în direct la televizor.




