CSM Oradea începe drumul spre noul sezon de polo cu obiective importante în Europa și România

Poloiștii de la CSM Oradea au revenit la antrenamente și au început pregătirea pentru sezonul 2026-2027. Reunirea lotului a avut loc luni, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, unde jucătorii au făcut cunoștință cu programul de pregătire stabilit de staff-ul tehnic condus de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu.

Formația orădeană pornește la drum cu o echipă construită în jurul continuității. Cei mai mulți dintre jucătorii care au evoluat în sezonul trecut au fost păstrați, iar conducerea clubului a adus trei întăriri pentru noua campanie. Este vorba despre muntenegreanul Dmitrii Kholod, component al echipei naționale a Muntenegrului, internaționalul român Tudor Fulea și tânărul Darius Holhoș, unul dintre jucătorii de perspectivă ai polo-ului românesc.

Lazar Dobozanov și Dmitrii Kholod nu au participat la prima întâlnire a echipei, cei doi urmând să se alăture colegilor în zilele următoare.

Pregătirea din această vară va include mai multe etape. CSM Oradea va lucra pe plan local, iar între 12 și 14 august va efectua ședințe comune de pregătire cu formația maghiară Vasas Plaket, echipă cu un palmares impresionant, care a cucerit de două ori Liga Campionilor.

La finalul lunii august, orădenii vor participa la un turneu internațional în Slovacia, la Košice. Competiția le va oferi ocazia să își verifice nivelul în compania unor adversari de top: VK Radnički (Serbia), Spandau 04 Berlin (Germania), FTC-Telekom Budapesta (Ungaria) și reprezentativa Slovaciei.

Pentru CSM Oradea, luna septembrie aduce primele provocări oficiale ale sezonului. Echipa va disputa Supercupa României, Cupa României și va încerca să obțină calificarea în grupele Water Polo Champions League. Turneul preliminar al competiției europene este programat în perioada 18-20 septembrie.

Distribuie