Fără apă caldă timp de nouă zile în centrul Oradiei. Termoficare anunță lucrări la rețeaua de transport

Locuitorii și consumatorii din zona centrală a municipiului Oradea vor rămâne fără apă caldă timp de mai multe zile, după ce Termoficare Oradea SA a anunțat efectuarea unor lucrări pentru remedierea avariilor apărute la rețeaua termică de transport de pe strada Vasile Alecsandri.

Potrivit companiei, furnizarea energiei termice necesare preparării apei calde va fi întreruptă începând de luni, 3 august 2026, de la ora 07:00, pentru toți consumatorii alimentați prin modulele termice din zonă.

Vor fi afectați consumatorii din următoarele zone:

  • strada Vasile Alecsandri;
  • Piața 1 Decembrie;
  • Piața Unirii;
  • strada General Traian Moșoiu.

Termoficare Oradea estimează că alimentarea cu agent termic va fi reluată cel târziu miercuri, 12 august 2026, la ora 23:30, în funcție de evoluția lucrărilor.

Pentru informații suplimentare, consumatorii pot apela dispeceratul de urgență Tel Verde la numărul 0 800 070 800 (apel gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau Dispeceratul SCADA, la 0259 467 577.

Reprezentanții Termoficare Oradea își cer scuze pentru disconfortul creat și le recomandă consumatorilor din zonele afectate să ia în calcul perioada estimată pentru finalizarea intervenției.

Distribuie